O nouă clădire, ultra-modernă, în Copou! Proprietarul a semnat un contract, de peste 14 milioane lei, pentru a ridica construcția (EXCLUSIV GALERIE FOTO, VIDEO)

de: Valentin Hutanu
02:00, 23 dec. 2020

A fost semnat contractul oficial pentru realizarea unei clădiri ultra-moderne, în Copou. Proprietarul, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, investește 14 milioane lei din fonduri europene pentru a realiza cea mai modernă bibliotecă din oraș

Investiție de 14 milioane lei din fonduri europene pentru a realiza o bibliotecă modernă în Iași! Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) implementează proiectul de reabilitarea Corpului O, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 „Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive”.

„Am semnat contractul legat de Corpul O, unde vom construi o bibliotecă și o arhivă care să valorifice fondul de carte al instituției din toată România. Întreaga comunitate academică a Universității noastre va avea la dispoziție o spectaculoasă și modernă clădire dedicată studiului. Reușim astfel să readucem la viață o altă clădire din patrimoniu a noastră, lăsată în paragină de ani buni”, a transmis prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul de la Unversitatea „Cuza”.

Modernizarea totală a unei celebre clădiri cu destinația bibliotecă modernă, dintr-o zonă specială a Iașului

Așadar, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a câștigat finanțarea de peste 14 milioane de lei prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

„E o bucurie pentru comunitatea noastră academică obținerea finanțării pentru reabilitarea Corpului O, întrucât reușim astfel să readucem la viață o altă clădire din patrimoniul niversității. Astfel, și această investiție este inclusă în programul nostru amplu de investiție în infrastructură și clădiri ale noastre la care se adaugă și Casa Universitarilor, Corpul E, Observatorul Astronomic sau Stațiunile de Cercetare pe care le avem în toată România”, a completat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector al Universității „Cuza” din Iași.

Creșterea atractivității ofertei educaționale a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive

Scopul proiectului Universității „Cuza” constă în creșterea atractivității ofertei educaționale a instituției de învățământ superior din Iași, în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive. Asta, prin îmbunătățirea infrastructurii educaționale ca rezultat al consolidării și refuncționalizării clădirii Corpului O, până la 31 decembrie 2023, pentru a crea o bibliotecă și o arhivă care să valorifice fondul de carte al instituției. Proiectul își propune valorificarea potențialului unei clădiri cu o suprafață construită de 708 metri pătrați, aflată în gestiune proprie și care se prezintă într-o stare de degradare avansată.

Totul prin lucrări de consolidare, reabilitare, modernizare și prin dotarea spațiilor în vederea înființării unei biblioteci care să adune fondul de carte al filialelor facultăților, într-un singur spațiu, pentru a deservi cititorilor săi. Valoarea totală a investiției este de 14.524.034,78 lei, termenul de execuție fiind de 28 de luni. Corpul O, situat pe Bulevardul Carol I, nr. 24, a fost construit în anul 1924, având destinația de „Cămin de Fete” pentru studentele Universității „Alexandru Ioan Cuza”. În decursul timpului, clădirea a fost extinsă si modificată pentru a satisface exigențele funcționale, fiind dezafectată de aproximativ 10 ani.