O nouă cârpeală pe drumurile din județul Iași. Lista șoselelor din mediul rural care vor intra în reparații
Mai multe drumuri din județul Iași vor fi scoase la proiectare pentru întreținere și reparații. Șoselele sunt printre cele mai proaste din județul Iași, an de an fiind cârpite. Într-o primă etapă, drumurile vor fi proiectate pentru ca apoi să fie scoase la întreținut
Cinci drumuri din județul Iași ar urma să fie cârpite în perioada următoare. Consiliul Județean Iași a scos la licitație o procedură legată de proiectarea privind întreținerea și reparațiile unor șosele care se prezintă în condiții extrem de proaste. Conform procedurii scoase pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, în calcul au fost luate artere din toate zonele județului Iași. Valoarea totală a contractului de proiectare este de 300 de mii de lei, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 5 aprilie 2021, ora 15:00.
Lista drumurilor din județul Iași care vor fi cârpite
Consiliul Județean, prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP), a scos la proiectare următoarele șosele: DJ 282D: Henci – Podu Iloaiei (km 14+834 – 15+242), dar și DJ 207A: lim. jud. Neamț – Stornești, (km 29+595 – 33+400). Lista cuprinde și DJ 207M: A. I. Cuza – Kogălniceni (km 6+178 – 8+985), dar și DJ 249A: Dancu – Holboca (km 2+200 – 2+600). Totodată, contractul cuprinde și DJ 281D: intravilan Ceplenița (km 2+012 – 3+512).
„Mai multe drumuri județene vor intra într-un proces de întreținere și reparații. Consiliul Județean Iași, prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor, a scos la licitație contractul de servicii de proiectare și asistență tehnică pentru întocmirea documentaților tehnico-economice la lucrări de întreținere și reparații”, au menționat reprezentanții Consiliului Județean Iași.
Dezastru pe drumurile din județ. Șosele care nu au fost niciodată asfaltate
Mai multe drumuri din județul Iași se prezintă și acum ca după război. Unele șosele sunt pline de gropi, reabilitarea acestora fiind mult întârziată. Lista este una destul de lungă, iar autoritatea județeană a început să le scoată la licitație pentru a fi reabilitate. Județul Iași are una din cele mai lungi rețele de drumuri, de peste 1.050 de kilometri. O parte din aceste șosele încă sunt de pământ sau de piatră. De altfel, în mandatul anterior, s-a încercat promovarea unui masterplan de drumuri județene, fără a fi incluse și unele șosele din mai multe zone ale Iașului.
Drumuri lăsate de izbeliște ani la rând
În lista drumurilor care urmează a fi reabilitate este și DJ 281B Boroșoaia – Plugari (km.18+100- 25+272- DJ 282B).
Un alt drum care arată extrem de prost este DJ 244F (Moșna) între km 0+000 și 5.594. Deși toate drumurile sătești și comunale au fost reabilitate, principala arteră din localitate a rămas de izbeliște. Drumul județean a rămas pietruit, iar autoritatea locală nu a găsit înțelegere la fostele conduceri ale Consiliului Județean Iași. Actuala conducere a CJ Iași a menționat că acest drum va fi refăcut în totalitate, procedura fiind deja lansată în sistemul de licitații. Șoseaua de la Moșna nu este singura în această situație, conducerea CJ dorind ca până la finalul mandatului să scape de arterele de pământ și de cele pietruite.