O ieșeancă oferă servicii nemaivăzute într-o rulotă de la marginea străzii! A costat-o 10.000 de euro și vrea să se extindă. Oricine poate primi pachetele dulci, dar fără zahăr
Emilia Jitaru, din comuna Valea Lupului, județul Iași, a investit 10.000 de euro într-o afacere cu deserturi fără zahăr. Ideea care a stat la baza afacerii a fost dorința de a satisface nevoile unei piețe care nu era suficient acoperită. Produsele sunt făcute cu o făină specială, bio, din grâu spelta, utilizată foarte puțin în România. Planurile ieșencei sunt de extindere a spațiului unde vinde în prezent dacă vor crește vânzările
Afacerea cu dulciuri fără zahăr este una de familie, care a fost înființată din pasiunea pentru dulciuri, dar și din dorința de a mânca produse sănătoase. Emilia Jitaru povestește că obișnuia să pregătească bunătățile pentru familie, iar în scurt timp și-a dat seama că acestea ar putea deveni o sursă de venit. Nu a durat mult până a decis, împreună cu soțul său, să investească într-o afacere cu dulciuri fără zahăr. Astfel, cu 10.000 de euro a cumpărat o rulotă, a echipat-o cu toate cele necesare producției și a amplasat-o în fața casei din Valea Lupului. Nu a durat mult până „La colțul dulce-sărat” a devenit cunoscut în comună.
„Noi am plănuit în 2019 deschiderea, însă a durat ceva până am obținut autorizațiile. Știți cum e la noi cu birocrația. În septembrie 2019 aveam o parte din acte, iar după ce am primit toate avizele, am deschis. Chiar înainte de pandemie am deschis, în luna februarie. Am cheltuit toate economiile pentru această afacere. Nu am vrut să luăm fonduri europene pentru că ne-am gândit că dacă nu merge afacerea, rămânem datori”, susține Emilia Jitaru.
Emilia Jitaru folosește făină eco, din grâu spelta, un produs neutilizat în cofetării, deși este nutritiv
Ieșeanca prepară zilnic dulciuri greu de găsit pe piață, fără zahăr, fără ouă sau lactate, iar uneori, fără toate la un loc.
„Eu folosesc făină eco, din grâu spelta, produsă în Vrancea, în România, considerată a fi cea mai bună cereală din lume. Este strămoșul grâului comun și are un gust deosebit, asemănător cu cel de nucă. Este varianta mai dură, dar și mai nutritivă a grâului modern. Nu știu să se mai folosească o astfel de făină în Iași pentru produsele fără zahăr. Doar la Timișoara am găsit o doamnă cu o mică afacere, cu multe produse de panificație. Eu o folosesc pentru că nu este superrafinată, ca făina albă. Gustul este altfel la produsele pe care le fac cu această făină. Cine cumpără de la mine poate să spună că gustul este extraordinar. Dacă pun curmale, nuci, fructe, cine consumă produsele fără zahăr își dă seama imediat că ingredientele acestea sunt în produse. Toată lumea știe că zahărul strică tot, acoperă gustul celorlalte ingrediente”, explică Emilia Jitaru.
Emilia Jitaru: „Cred că ar trebui ca lumea să fie informată mai mult, că există dulciuri și fără zahăr, mai sănătoase”
Aceasta susține că oamenii ar trebui informați mai mult în legătură cu dulciurile fără zahăr, care sunt mai sănătoase.
„Clienții care mănâncă o dată sigur mai vin și cumpără. Clienții care veneau acum un an, la deschidere, vin și acum. În general, cumpără de la noi persoanele care vor să încerce produse fără zahăr, cu ingrediente naturale. Am evitat să le recomand persoanelor care au diabet. Dacă li se întâmplă ceva, nu din cauza asta, ci din altă cauză, pot să dea vina pe mine dacă se simt rău. Cred că ar trebui ca lumea să fie informată mai mult, că există dulciuri și fără zahăr, mai sănătoase. Unele persoane nu le agreează pentru că la început li se pare gustul mai ciudat. Într-adevăr, făina are un gust apropiat de cel al nucii, are un gust puțin amărui, dar cu timpul se obișnuiesc cu acest gust. Până la urmă e vorba de sănătate”, mai spune Emilia Jitaru.
În ultimii ani, tot mai multe ieșence investesc în afaceri cu dulciuri. Este și cazul Gabrielei Ilie, una dintre antreprenoarele din Iași care a investit zeci de mii de euro într-o cofetărie.
Produsele făcute de ieșeancă se vând cu 45 de lei kilogramul, fiind vorba de brioșe dulci sau sărate, tarte, biscuiți sau torturi
Emilia a descoperit și o rețetă de tort sănătos, care conține ciocolată, cacao, unt, frișcă naturală pentru ganaș, făină eco, dulceață de caise.
„Se numește tortul Sacher. E unul dintre cele mai sănătoase torturi. Vreau să fac mai multe torturi și testez rețete. Rețetele folosite acum sunt adaptate, înlocuind zahărul. La rețetele mele, chiar dacă greșesc și pun ceva în plus, nu se cunoaște, făina este foarte bună, poate consistența este puțin mai moale sau mai tare față de produsele obișnuite, de pe piață. Cu câteva luni înainte să încep producția, să deschid afacerea, am lucrat la rețete. Pe unele le-am inventat, pe altele le-am adaptat. Cel mai mult durează prepararea pastei de curmale, care trebuie spălate, înmuiate, să le faci pastă fină”, explică antreprenoarea care se gândește să dezvolte afacerea dacă va crește numărul clienților.
Clienții revin după ce cumpără produsele Emiliei Jitaru
Emilia Jitaru vrea să extindă afacerea.
„M-am gândit să investesc tot aici, în Valea Lupului, să iau un spațiu mai mare. Mai mult din cauză că iarna e frig aici și vara e cald. De exemplu, în ianuarie și februarie am închis, din cauza frigului. Mi-aș dori ceva mai mare, să țin deschis mereu. Poate lumea ar avea mai multă încredere. Aici suntem pe colț, o rulotă mică, și poate de asta multe persoane nu sunt atrase să cumpere. Însă cei care gustă prima dată și le place revin cu drag. În special mămicile cu copii, care sunt cei mai fideli clienți”, mai spune Emilia Jitaru.
În plină pandemie COVID-19 a crescut și numărul afacerilor cu rulote din Iași, Oana Rasiga investind fonduri de la bugetul de stat într-un restaurant pe roți.