O firmă din județul Neamț a dat o țeapă de proporții unui ieșean! Patronul firmei refuză să achite facturile, deși serviciile au fost prestate. „M-a adus în pragul disperării”

de: Alexandra MAISNER
02:00, 16 nov. 2024

O firmă din județul Neamț a dat o țeapă de proporții unui ieșean. Acesta trebuie să încaseze de la societatea Emv Vales Company SRL peste 38.000 de lei

Un bărbat din Iași a ajuns în pragul disperării după ce a efectuat mai multe transporturi pentru firma Emv Vales Company SRL. Societatea are un contract pentru livrarea mărfii, de la magazinul Leroy Merlin, către clienții din zona Moldovei, implicit și din Iași. Din cauză că nu deținea o macara pentru manipularea produselor, compania din Neamț a subcontractat firma administrată de C.H. pentru ca produsele să poată ajunge la clienți. Însă, administratorul firmei refuză să îi plătească bărbatului facturile emise.

O firmă din județul Neamț a dat o țeapă de proporții unui ieșean

Emv Vales Company SRL este o firmă cu sediul în Iași administrată în acte de către Ana Maria Escariu, însă cel care controlează societatea este de fapt soțul acesteia, Marius Escariu. C.H. a povestit reporterilor BZI situația disperată în care a ajuns din cauza nerespectării termenelor de plată. Concret, C.H. a discutat cu Marius Escariu să livreze marfa către clienți iar la fiecare 2 săptămâni să primească suma de bani aferentă traseelor efectuate. Însă, de câteva săptămâni, Marius Escariu refuză să îi răspundă la telefon.

„Am început colaborarea cu Marius Escariu de pe data de 21.05.2024. Eu trebuia să livrez marfa de la magazinul Leroy Merlin către persoane fizice. El (n.r. – Marius Escariu) trebuia să îmi plătească facturile pentru transport la două săptămâni maxim, ceea ce s-a și întâmplat pentru o perioadă. El are contract cu Leroy Merlin pentru distribuirea produselor în toată regiunea Moldovei, însă cei de la Leroy Merlin le-a impus să aibă și macara pentru a putea livra produsele. El, neavând macara de asta, m-a contractat pe mine. Astfel, era forțat de împrejurări să îmi plătească pentru că dacă nu achita în maximum 2 săptămâni, eu îi spuneam că nu mai livrez nimic. Și atunci, îl presam ca să îmi achite. Acum am 5 facturi neachitate. Când i-am spus că am nevoie de bani, că trebuie să îmi plătească, a început să mă tot amâne. Mi-a spus să îl înțeleg, că are o problemă, dar îmi va da banii, doar să îl mai aștept. Mi-a spus inclusiv că îmi va emite un bilet la ordin, dar nici acest lucru nu l-a făcut”, a spus C.H., bărbatul păgubit.

C.H. susține că, între timp, Marius Escariu și-a achiziționat o macara pentru manipularea produselor și, din această cauză, nu a mai avut nevoie de serviciile sale și că acesta refuză să îi mai achite facturile emise.

„Între timp, el și-a cumpărat o macara, e o macara cu numere de Suceava, și nu mi-a mai plătit niciun leu în cont. Vorbim despre 38.000 de lei. M-am dus la Leroy Merlin să îl caut, să vorbesc cu el, atunci mi-a spus: «lasă, că îți dau banii, că nu e nicio problemă». Au mai trecut alte 2 săptămâni, iar m-am întâlnit cu el și mi-a spus atunci că îmi dă în 2-3 zile banii. Tot l-am sunat, l-am sunat și, la un moment dat, nu mi-a mai răspuns la telefon. L-am căutat la Judecătorie, mai are țepe date și la alte firme. Eu am toate facturile înregistrate în finanțe, toate confirmările de livrare, totul a fost întocmit corect. Doamnă, eu nu mai știu de mine, sunt înnebunit, sunt niște bani mulți la mijloc, eu din ce trăiesc? Am și eu de făcut plăți, am și eu cheltuieli, sunt blocat total, m-a adus în pragul disperării. De ce să nu îmi dea banii dacă eu am muncit pentru ei? Eu nu am făcut contract cu el, nu a vrut să facem contract, dar sunt facturi care sunt plătite și facturi care nu sunt plătite. Toate sunt înregistrate la ANAF conform legii”, a adăugat C.H..

Marius Escariu: „Domnul poate să spună ce vrea, cereți-i un contract între noi”

Contactat de reporterii BZI, Marius Escariu susține că el este doar un simplu coordonator, însă din informațiile furnizate se poate observa clar faptul că el controlează societatea din Neamț. Mai mult, acesta susține că va achita facturile, doar că acestea nu au ajuns la termenul de scadență.

„Păi da, știu de facturile neachitate, dar, teoretic, cu administrarea firmei nu mă ocup eu. Dar am înțeles că i-au fost cerute niște comenzi de transport și dumnealui nu le-a furnizat. Da, da, sunt 5 facturi care nu sunt achitate. Eu să le achit? Eu ce treabă am? Să discute cu administratorul firmei. Adică eu sunt pur și simplu coordonator, nu am eu treabă cu achitarea. Noi suntem subcontractori la Leroy Merlin. Ei nu au vorbit cu Leroy Merlin, ei au vorbit cu noi. Eu sunt coordonator, administrator este o femeie. Nici nu am cum să fiu eu administrator dacă administrator este o femeie. De partea financiară nu mă ocup eu. Acum, fiecare poate să spună ce vrea, că a vorbit cu mine, că eu i-am spus că fac plata la 2 săptămâni. Există o cale legală, avem un e-mail, există o cifră de afaceri pentru ce neînțelegeri sunt. Eu nu am o problemă cu asta. Nu, Doamne ferește, eu nu am spus că trebuie să ne dea în judecată ca să primească banii. Ideea că domnul, la fiecare factură, adică plată, și noi suntem plătiți la 45 de zile, din ce știu eu, plata nu are cum să o facă a doua zi, a treia zi, la o săptămână, cum dorea domnul. A negociat cu cine? Cu mine? Cum? Verbal? Domnul poate să spună ce vrea. Atâta timp cât toate facturile din spate s-au achitat, eu cred și, din câte știu eu, se vor achita și astea. Adică fără probleme. Dar acum, nu știu în ce condiții dorește domnul să fie achitate. Facturile sunt emise la fiecare săptămână. Ele vor fi achitate, din ce știu eu, la una dintre facturi care este mai mare, că acolo a fost o discuție, să confirme kilometri, i s-a cerut o justificare. Eu de acolo știu că au apărut discuțiile”, susține Marius Escariu.

Marius Escariu a ținut să precizeze de mai multe ori faptul că societatea pe care o administrează are o anumită cifră de afaceri și că este o companie serioasă. Însă, ce este important de reliefat este faptul că Emv Vales Company SRL are mai multe dosare în instanță, tot pentru neplata facturilor către mai multe firme.

„Eu cred că este inutil să avem o discuție telefonică când toate discuțiile se pot purta pe e-mail. Cereți-i un contract între noi. Eu nu pot să eliberez o factură și după să am pretenția să fie plătită. De ce? Factura nu este justificată ca și număr de kilometri. Marfa, într-adevăr, a fost livrată, nu au fost probleme. Oricum, facturile nu au ajuns la termenul scadent de 30 de zile. Domnul poate să spună ce dorește. Nicio factură nu a fost achitată la 2 săptămâni. În instanță avem un proces, este vorba despre un angajat care are poprire și are contractul suspendat la noi și este normal dacă nu are venituri în cadrul firmei și este normal să nu plătesc executorului. Este un dosar pe rol, nu s-a dat o sentință. Și mai este un proces în legătură cu un contract mai vechi, acolo a fost vorba de niște compensări, noi am lucrat cu niște utilaje într-o perioadă de timp. El își va primi banii cu siguranță. Eu nu văd o problemă, noi colaboratori avem mult mai mulți, nu doar pe dumnealui. Acum este cale legală, dacă dumnealui se simte nedreptățit, avem undeva la 13-15 angajați, nu suntem nicio firmă foarte mică, nici foarte mare. Așteptăm și noi niște încasări. Și noi suntem furnizori pentru niște clienți, și Leroy Merlin, dacă a avut întârzieri către noi, nu ne-am dus în instanță pentru 10-15 zile întârziere. Leroy Merlin, în ultima lună, este cu plata la zi, ei sunt ok, față de noi, cu plățile”, a adăugat Marius Escariu.

Menționăm faptul că după ce Marius Escariu a fost contactat de reporterii BZI, acesta a făcut o plată către firma administrată de C.H., însă cu o valoare infimă, în bătaie de joc, de doar 5.000 de lei. Însă, reporterii se vor deplasa în județul Neamț pentru a se informa cu privire la serviciile pe care această firmă le prestează, despre corectitudinea și legalitatea documentelor emise și a serviciilor prestate.

Mai mult decât atât, din informațiile deținute, se pare că firma Emv Vales Company SRL a obținut contractul cu Leroy Merlin cu ajutorul unui șef de la București, cel din urmă primind un procent de 10% din încasări. Soții Escariu ar trebui să nu mai dea țepe în Iași.