O femeie din Constanţa a născut în ambulanţa SMURD, iar apoi, dusă la spital, a mai născut o dată. Era însărcinată cu gemeni şi nu ştia acest lucru

de: BZI.ro
14:00, 09 apr. 2022

O femeie din Constanţa a născut în ambulanţa SMURD, iar apoi, după ce a fost transportată la Spitalul Judeţean, a mai născut o dată, ea fiind însărcinată cu gemeni, fără să ştie acest lucru.

Echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Constanţa-Palas a fost anunţat prin apel la 112 despre faptul că femeia însărcinată are dureri şi contracţii. Au ajuns la solicitare, au evaluat pacienta şi au decis să o transporte la Spitalul de Urgenţă.

„Naștere… surpriză!

Un început obișnuit….un apel 112, o gravidă și un echipaj de paramedici SMURD.

Când au ajuns la caz, au constatat că nu mai este timp de pierdut și au pornit urgent spre spital. Pe drum, copilul nu a mai avut răbdare. Cu emoție, Ștefan, Nicu, Marian și Cristina au asistat mămica la naștere. În ambulanță.

„Sigur că am avut emoții! Mari! Deși am participat la multe intervenții, nașteri nu am mai prins până acum. Niciodată o misiune nu seamănă cu alta. Pentru noi, rutina nu există!”

După ce au predat mămica și copilul medicilor de la Spitalul de Urgență din Constanța, s-au asigurat că aceștia sunt bine. Când… ce să vezi? Surpriză: a apărut și cel de-al doilea copil! Frățiorul geamăn al pruncului abia născut”, anunţă ISU Constanţa.

„Echipajul SMURD s-a întors fericit la unitate, știind că mama și cei doi copii sunt sănătoși.

Felicitări echipajului SMURD: plt.maj. Ştefan Gărgăianu, plt.maj. Nicolae Romaneţ, plt. Marian Cristian Leca şi voluntarului SMURD Cristina Tudorache – Detașamentul de Pompieri Constanța-Palas!!!”, este mesajul transmis pe Facebook de ISU Constanţa.