O femeie din Botoşani și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul întâi al unui hotel. Cel mai mic a murit

de: BZI.ro
09:41, 21 aug. 2023

O femeie din Botosani a apelat la un gest cel putin terifiant. Aceasta și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul întâi al unui hotel dupa care a amenintat ca se va sinucide.

Din nefericire cel mai mic dintre copii ș-a pierdut viata.

O femeie din Botoşani și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul întâi al unui hotel

În ciuda eforturilor depuse de anchetatori, gestul necugetat al femeii nu a putut fi oprit.

”La data de 20.08.2023, IPJ Botoşani a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie, aflată la etajul 1 al unui hotel, şi-a aruncat copii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, şi ameninţă că se va sinucide”, conform anchetatorilor.

Cei doi copii au fost duși la spital într-o stare gravă. Din păcate, copilul în vârstă de doi ani a pierdut lupta cu viața. Un negociator s-a deplasat la locul incidentului și a avut discuții cu femeia în cauză, reușind să o coboare în siguranță și să o transporte la spital sub supravegherea polițiștilor, avand în vedere efectuarea investigațiilor medicale.


Conform IPJ Botoşani, după aproximativ două ore de discuţii, „s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului, în locul în care se afla aceasta”.

Femeia a fost internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoşani.

Poliţiştii au deschis în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunii de omor şi tentativă la omor.

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că femeia i-a trimis mai multe mesaje soțului său, înainte de a-și arunca copiii în gol. Iată câteva pasaje:

”Mulțumesc ca m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani că am înțeles că asta era marea ta problemă. Îți doresc ca toți banii pe care o să îi ai de acum, să îi păstrezi să-ți pui pe pipet… că niciodată nu ți-au ajuns… Regret tot ce am făcut cu tine până acum și regret că m-am măritat cu tine, dar chestia era că voiam să scap de acasă… atât. Cel mai rău îmi pare pentru copii, căci ei nu au nicio vină, dar nu îi pot lăsa așa, ai nimănui, nimeni nu o să îi iubească, sper sa fii fericit fară noi, adio. Eu am încercat sa fac totul pentru voi, ( tu, mama, tata și etc, etc). Am lăsat copiii fără jucării sau haine sau altele, să aibă toți și voi toți m-ați luat de fraieră…”.

Weekend negru și pe litoralul românesc. Opt tineri au fost spulberați de o mașină pe litoral

Două persoane au murit după ce o maşină a intrat într-un grup de tineri, sâmbătă dimineaţă, în localitatea 2 Mai din Constanța, informează News.ro.

Printr-un apel la 112 a fost anunţat sâmbătă, după ora 5:00, un accident pe DN39/E87, Mangalia-Vama Veche, la ieşirea din localitatea 2 Mai.

Din primele date, o maşină a intrat într-un grup de 8 pietoni, un băiat şi o fată cu vârste între 18 şi 20 de ani decedând pe loc.

O femeie şi doi bărbaţi în vârstă de 20 de ani, cu multiple traumatisme, au fost transportaţi la Spitalul din Mangalia, conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa.

Alţi trei bărbaţi din acelaşi grup cu vârste cuprinse între 19-20 ani au refuzat transportul la spital.

„La data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea localităţii Vama Veche, a avut loc un accident rutier. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 şi ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani şi un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniţi doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani şi o tânără, de 20 de ani”, a transmis IPJ Constanţa.