O femeie a fost găsită moartă în apartament de către polițiști. Nu mai ieșise din casă deloc după ce se despărțise de iubit

de: Simona Ciobanu
13:16, 25 nov. 2022

O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă într-un apartament din Năvodari. Se pare că aceasta tocmai se despărțise de iubit şi ar fi intrat în depresie, motiv pentru care nu a mai ieşit din casă.

Rudele sunt cele care au alertat autoritățile, după ce tânăra nu mai răspundea la telefon de zile bune.

Femeie găsită moartă după ce nu mai ieșise din casă de zile bune

Femeia de 36 de ani a fost găsită moartă noaptea trecută, 24 noiembrie, atunci când poliţiştii şi pompierii au fost solicitaţi să intervină la apartamentul din Năvodari, acolo unde locuia tânăra, după ce rudele au sunat la numărul unic de urgență 112 şi au anunţat că nu o pot contacta.

„Astăzi, în jurul orei 1.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie, de 36 de ani, din orașul Năvodari nu a mai putut fi contactată de câteva zile. La locul sesizării s-au deplasat polițiștii, dar și pompierii, care au deblocat ușa apartamentului femeii.

În interiorul locuinței, aceasta a fost găsită decedată. La fața locului s-au deplasat și polițiști de investigații criminale, dar și criminaliști. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzelor decesului”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Conform surselor, părinţii tinerei sunt din Ialomiţa, iar ea nu ar mai fi răspuns la telefon de câteva zile. Totodată, aceleași surse spun că tânăra s-ar fi despărţit de iubit şi ar fi intrat în depresie.

Anchetatorii au precizat că în apartament ar fi fost găsiți câțiva stropi de sânge, motiv pentru care o anchetă pentru moarte suspectă a fost deschisă. Cu toate acestea, pe trupul tinerei nu au fost găsite răni.

Într-o altă ordine de idei, amintim că în urmă cu câteva luni, un elev din Năvodari s-a sinucis deoarece risca să rămână corigent.

Depresia ar fi determinat-o și pe o femeie din Dâmboviţa să facă un gest necugetat

Într-un context asemănător, amintim de un caz prezentat în edițiile trecute ale Cotidianului BZI cum o femeie de 34 de ani din Moreni, Dâmbovița, s-a aruncat de la etajul doi al blocului în care locuia. Cu toate că era mamă a unui copil de doi ani, aceasta a recurs la gestul extrem din cauza mai multor factori ce ar fi determinat-o să intre într-o depresie cruntă. Se pare că femeia tocmai îşi pierduse părinţii şi se temea că își va pierde și locul de muncă.

Acest incident a avut loc luni, 10 octombrie. În acest sens, apropiații femeii povestesc că aceasta trecea printr-o depresie profundă după ce își pierduse părinții și acum se temea că va fi dată afară de la serviciu,  după ce avusese avut un eveniment nefericit la locul de muncă, iar ea se consideră pe deplin vinovată pentru cele întâmplate.

Soțul tinerei mămici a mărturisit că aceasta trecea printr-o depresie profundă şi din cauză că tocmai îşi pierduse părinţii, iar starea ei emoțională a fost afectată peste măsură, iar acum venise şi stresul că ar putea fi dată afară de la serviciu.

Acum însă, o femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă într-un apartament din Năvodari, după ce nu mai ieșise din casă și nu mai răspundea la telefon de zile întregi.