Prima pagină » Actualitate » O familie din Galați a solicitat ajutor la 112 după ce a întâlnit trei urși la Slănic Moldova
O familie din Galați a solicitat ajutor la 112 după ce a întâlnit trei urși la Slănic Moldova

O familie din Galați a solicitat ajutor la 112 după ce a întâlnit trei urși la Slănic Moldova

31 aug. 2024, 20:01, 3 ,
în Actualitate

Sâmbătă, în jurul orei 14:00, o familie din Galați (mamă, tată și fiică) a cerut ajutor prin apel la 112 după ce a observat trei urși în zona împădurită de pe traseul „300 de scări” din stațiunea Slănic Moldova, județul Bacău, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea, a declarat că turiștii erau îngrijorați și nu au mai dorit să continue deplasarea pe traseul montan. La fața locului au intervenit jandarmii montani care i-au ajutat pe turiști să coboare în siguranță.

Prezența urșilor nu este un fenomen nou în Slănic Moldova. În luna mai, un grup de turiști a întâlnit patru urși pe același traseu „300 de scări”, iar în iunie, doi soți din Republica Moldova au fost răniți într-un atac al unui urs lângă o unitate de cazare din stațiune. Jandarmii montani recomandă cetățenilor să apeleze numărul unic de urgență 112 în caz de întâlniri cu animale sălbatice în zone populate, având în vedere că acestea pot reprezenta un pericol real.

Comentarii
  • Problema ursilor este foarte grava , s-au inmultit nepermis de mult . Bine ca au reusit aceste persoane sa scape cu viata, un caz fericit, mare noroc. In general nimeni nu scapa cu viata din ghearele namilei. Cand vor fi vanati?Pana cand atatea teroare cu ursii? Ce face ministrul mediului? Ce face?

  • Sunt afișe de pericol pe unde circula urșii. Deci, nu ursul trebuie să se ferească de oameni ci invers. Urșilor le e foame cum și omul. Omul ia distrus habitatul prin defrișări masive de păduri.Calamitățile sau întețit, pământul zace gol de parcele neîmpădurite. Trebuie o mai mare responsabilitate din n partea statului dar și a cetățeanului care încalcă legea.

  • Ce habitat li s-a distrus la ursi in Slanic Moldova si la Tusnad si Tansfagarasan etc? URSI SUNT PESTE TOT, PE STRAZI IN PADURI ORASE CASELE OAMENILOR, deci trebuie sa ne ferim noi adica sa stam toti incuiati in case? Lasa-ne cu habitatul ursilor, sunt exagerat de multi ursi vreo 20.000 sau mai multi cred ca vreo 40.000 si nu au mancare , trebuie impuscati , nu le ajunge mancarea,de asta manaca oameni, intra in gospodarii si ucid animale, oi etc. trebuie adusi la un numar normal de maxim 1000 -1500 ca in toate celelalte tari si tinuti numai in rezervatii speciale . Omul trebuie protejat , nu ursul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *