O familie bună din Târgu Frumos, nenorocită într-o clipă de neatenție în accidentul din Războieni! Gheorghe Anton va fi condus pe ultimul drum, în timp ce soția sa este în stare gravă la spital: „Nu știm cine o să aibă grijă de băiatul lor” – EXCLUSIV/FOTO/VIDEO

de: Codruța ȘOROAGĂ
02:00, 14 dec. 2023

În urma accidentului din Războieni a rămas o familie nenorocită. Gheorghe Anton și-a pierdut viața în incidentul rutier din dimineața de 11 decembrie 2023. Soția sa, Maria Anton, este în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, iar apropiații celor doi se întreabă acum cine va avea grijă de băiatul cuplului, care are probleme psihice

O clipă de neatenție l-a costat viața pe Gheorghe Anton. În momentul impactului, bărbatul a fost proiectat prin parbriz, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața. Acesta se afla la volanul unei dube când a ieșit de pe o stradă secundară și a dorit să facă stânga pe drumul european, dar nu s-a asigurat corespunzător și a fost izbit în plin de un autoturism care circula pe direcția înainte.

Accidentul din Războieni a nenorocit o familie din Târgu Frumos

Gheorghe Anton avea 64 de ani, era inginer agronom și mai avea un an până la pensionare. Din spusele apropiaților, era un om bun și liniștit. Acesta o să fie înmormântat în localitatea Prigoreni, comuna Ion Neculce. Din păcate, soția acestuia nu-l va putea conduce pe ultimul drum, deoarece este internată în spital.

„Am lucrat împreună la CAP, am fost colegi. Ei aveau apartament în Târgu Frumos și casă în localitatea Prigoreni, de unde este soția sa. El este inginer agronom, iar după căderea comunismului a lucrat la privat, mai avea un an până la pensie. Și soția lui urmărea să se pensioneze. Au un singur băiat, care are probleme psihice, nu știm cine o să aibă acum grija lui de acum. Ajuta pe toată lumea, nu ne vine să credem că el este în scriu, mort”, a declarat un apropiat al familiei.

Apropiații familiei nu știu unde se îndreptau cei doi soți în ziua în care a avut loc fatidicul accident.

Maria Anton a fost grav rănită, dar a scăpat cu viață: „Este stabilă hemodinamic”

Gheorghe Anton o să fie înmormântat în localitatea Prigoreni, comuna Ion Neculce

Soția lui Vasile Anton, Maria Anton, este profesoară de matematică la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos, iar în prezent este internată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

„Doar dânsul a murit, soția lui este profesoară de matematică la Liceul Teoretic «Ion Neculce» din Târgu Frumos. Au un singur copil, un băiat”, a declarat Ionel Vătămanu, primarul orașului Târgu Frumos.

În accidentul rutier din Războieni, din 11 decembrie 2023, în care și-a pierdut viața Gheorghe Anton, au fost rănite 5 persoane. Maria Anton a ajuns la spital cu politraumatisme, dar starea sa s-a îmbunătățit în ultimele zile.

„Neurologic, pacienta este bine. Este stabilă hemodinamic, fără să mai sângereze. Respirator detubată, dar la limită ca oxigenare cu flux crescut de oxigen (contuzie pulmonară bilaterală)”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

Accidentul din Războieni a nenorocit o familie din Târgu Frumos. Acum, trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Anton este depus în capela parohiei Prigoreni, soția sa este internată în spital, fiind în stare gravă, iar nimeni nu știe cine se va îngriji de fiul celor doi soți, care nu-și poate purta singur de grijă din cauza problemelor psihice pe care le are.