O croitoreasă din Pașcani a fost dusă de urgență la spital. Totul din cauza unui ac
O femeie în vârstă de 54 de ani, din Pașcani, a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un accident la muncă. Acesta a fost preluată de către un echipaj medical, fiind transportată de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.
„În cursul zilei de vineri, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului «Sf. Spiridon» din Iași a fost transportată o pacientă în vârstă de 54 de ani, din Pașcani. Aceasta a fost preluată de către un echipaj medical, în urma unui apel la 112”, precizează prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
În momentul în care pacienta a ajuns la spital, medicii i-au acordat îngrijiri medicale. Astfel, aceasta a fost internată la Chirurgie Plastică, pentru a beneficia de tratament.
„Pacienta care a ajuns la spital, lucrează la o croitorie. Astfel, aceasta prezenta o plagă înțepată, cu retenție de ac. Pacienta a primit îngrijiri și în cadrul Unității de Primire Urgențe. Ulterior, aceasta a fost internată pentru a beneficia de tratament de specialitate”, adaugă prof. dr. Diana Cimpoeșu.