O casă unicat a apărut în Iași. Cine o deține și cât a investit în minunăția care atrage privirile tuturor. Parcă ar fi desprinsă dintr-o poveste!
Venera și Dumitru Ghinea, doi pensionari din Iași, iubitori de folclor și tradiție, au construit o căsuță care pare desprinsă din povești. Cei care trec prin fața locuinței lor se opresc pentru a admira căsuța și a face fotografii, iar alții au fost interesați să o cumpere. Familia Ghinea, din satul Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, Iași, poate fi un exemplu pentru viitoarele generații care vor să transmită mai departe tradițiile românești
Cine a trecut măcar o dată pe strada Editurii, din satul Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, a observat o căsuță care pare desprinsă din povești, cu un gard rustic din lemn, iar pe gard, mai mulți porumbei albi. Grădina cu pitici, cu nenumărate flori și brazi, atrage atenția celor care trec prin zonă și care cred că acolo se află un muzeu. Toate aceste minunății au fost construite de familia Ghinea, Venera și Dumitru, doi pensionari din Iași, iubitori de folclor și tradiție. Povestea „Căsuței din povești”, cum a fost numită, începe acum 20 de ani, când cei doi ieșeni au decis să se mute de la bloc la curte. Au cumpărat terenul și s-au apucat de construit căsuța, așa cum o vedeau în visurile lor.
„Nu am avut bani ca să facem ce ne-am propus la început, după mintea noastră. Nu am vândut apartamentul unde stăteam, ci am făcut casa din economiile noastre. Atât ne-am permis noi să facem cu mâna noastră. De asta a ieșit un pic anapoda, cu căciula pe ureche, dacă observați (n.r.- râde). Aici a fost câmp agricol și tot ce am făcut a fost de la zero. Fiecare pietricică, fiecare floricică, tot ce este adus a fost făcut cu mâna noastră. Prima dată am făcut o fântână, apoi gardul rustic.
În schimb am vrut să avem o zonă mare cu flori și am făcut grădina. Căsuța am pictat-o cu tot felul de triunghiuri anapoda, am colorat lemnul. Noi am fost a cincea, a șasea casă din cartier, dar toată lumea o îndrăgea încă de pe atunci, că era cu lemn. Fiind și rândurile cu flori, și căsuța făcută așa, mai șmecher, diferit…”, povestește Venera Ghinea, în vârstă de 56 de ani.
Familia Ghinea a transformat un teren din câmp într-un „colț de Rai”, așa cum spune chiar Venera Ghinea
Ieșeanca povestește că după ce a construit căsuța, s-au mutat și fiica, și ginerele său, și au mai construit o casă, asemănătoare cu a lor.
„Am pus tot sufletul în ambele case, în tot ce vedeți aici. De asta toată lumea le apreciază. Spun despre căsuță că e ca din povești. Au numit-o «Căsuța de turtă dulce», «Căsuța bunicilor», «Căsuța piticilor», «Căsuța din povești». E un reper în cartier la noi. Tot timpul spun că aici am Raiul pe pământ. Am de la ghiocel până la crizantemă, și de la căpșună până la gutuie. Am o familie bună, care sper să ducă tradiția mai departe. Fiica mea e profesoară, e implicată în toate aceste chestii, dar toate astea nu le-aș fi putut face dacă nu aș fi avut partenerul de viață. Ne-am completat unul pe altul și când am venit cu câte o idee năstrușnică, am pus-o în practică, chiar dacă unii au considerat-o mai nebunească, mai ieșită din comun, din tipar”, povestește doamna Vera, cum îi spun rudele și prietenii.
Dumitru Ghinea: ” Am vrut să facem o casă care să se învârtă după soare”
Soțul său, Mitică, așa cum îl alintă, povestește că inițial au vrut să facă o casă care se învârte după soare.
„Cu gândul să plecăm de la bloc și să venim la casă, la curte, ne-am hotărât să facem această minunăție. Am găsit terenul acesta, ne-am apucat de casă și am construit-o. Am făcut pe rând cele două case, după ce și fiica s-a mutat cu ginerele și nepotul aici. Suntem uniți, stăm în aceeași curte. Suntem mulțumiți. A fost o chestie a mea mai năstrușnică. Am vrut să facem o casă care să se învârtă după soare (n.r.- râde). De asta a ieșit casa mică. Ea este băgată pe niște piloni de fier, rezistenți, dar ne lipsea rulmentul, rotativa, care să învârtă casa. Eu am fost tehnician în construcții, CTC-ist prefabricate în domeniul construcțiilor. Am lucrat și în Israel. Bolta am făcut-o după ce am fost la biserica din Galata și am văzut că era frumoasă, se vedea frumos”, spune Dumitru Ghinea, cel care este pictorul familiei.
Fiecare colțișor din curte l-a pictat cu diverse flori, viță-de- vie, forme geometrice, pentru a fi mai vesel, mai primitor. Astfel, i-a creat pe cei 7 pitici și pe Albă ca Zăpada, a făcut lebede din doagele de la butoaie, a creat porumbeii care sunt peste tot prin curte, pe casă și pe gardul rustic, iar acum se pregătește să schimbe gardul.
„Vreau să înlocuiesc fagul cu salcâmul, pentru că este mai rezistent, durează vreo 30 de ani. Două luni am lucrat la bucățile din lemn ce le voi folosi la gardul rustic. La pitici le-am pus nume. Unul e Barmanul, altul e Rusul”, spune Dumitru Ghinea.
Venera Ghinea: „La noi este un fel de artă naivă. Așa ne-au spus specialiștii”
Chiar dacă au avut meserii care nu au avut legătură cu pasiunea lor pentru artă, tradiții, folclor, Venera lucrând la „Fabrica de Țigarete”, iar Dumitru, în construcții, nu au renunțat la dragostea pentru frumos.
„Am făcut reconstituiri pe ii, tapițerii, covoare. Am și eu foarte multe. Am dus tradiția mai departe și considerăm că suntem fiii și fiicele acestei comune. La noi este un fel de artă naivă. Așa ne-au spus specialiștii. Nu este numaidecât o artă populară. Am făcut cu soțul piticii, am reconstituit din doage din butoi ce vedeți în curte. Porumbeii i-a făcut soțul meu. Tot felul de lucruri făcute de mâna noastră. O parte le-am donat la «Muzeul satului» din Curături, Ciurea. Noi suntem implicați și în activitatea culturală. Cu fiii și fiicele satului, facem voluntariat și participăm la taberele de creație cu copiii. Când erau serbările comunei, participam la evenimente. Tot timpul suntem implicați în activități culturale, inclusiv la Miroslava, nu doar la Ciurea. Ne-au furat și cei de la Miroslava (n.r.- râde)”, mai spune doamna Vera, care se gândea să deschidă un muzeu.
Venera Ghinea: „Fiica mea spunea că numai eu și Romanița Iovan mai aveam atât de multe păpuși de porțelan”
Vera a renunțat la idea cu muzeul pentru că ar fi venit prea multă lume în curte și ar fi provocat stricăciuni în grădină.
„Noi am mai lăsat pe unii, pe alții să facă poze, să vadă ce avem, însă e greu cu mulți oameni, pentru că pot să calce florile din grădină, să strice ce avem pe aici, oricât de bine intenționați ar fi. Multă lumea ne întreabă dacă îi primim în curte, să facă poze, sunt curioși ce avem aici, dar nu lăsăm chiar pe toată lumea”, spune doamna Vera.
Pe lângă colecția de ii, păpuși confecționate de ea, covoare, perne și alte lucruri făcute manual, mai are și o colecție impresionantă de păpuși din porțelan.
„Fiica mea spunea că numai eu și Romanița Iovan mai avem atât de multe păpuși de porțelan (n.r.- râde). Am văzut acum vreo 30 de ani o păpușă la o cumătră și mi-a plăcut atât de mult încât i-am spus să îmi aducă și mie, din Austria. De atunci toată lumea îmi făcea cadouri păpuși, știau că îmi plac. E cea mai dragă colecție. Cred că am vreo 100 de păpuși. Mai am și mașini de cusut vechi, de dinainte să mă nasc eu. Am adunat multe lucruri de suflet de-a lungul timpului, la care nu vreau să renunț. Nu le vând pentru că nu primesc atâția bani câți merită”, spune doamna Vera.
Proprietara „Casei de turtă dulce” mai spune că multe persoane au vrut să cumpere căsuța, dar nu a vândut-o.
„Nu am vrut să o vindem, nici acum nu vrem. Oricum nu primeam câți bani merită”, mai spune doamna Vera.
Atât ea, cât și soțul ei au toată ziua treabă prin curte, mai ales acum, că s-a încălzit.
„Noi avem o grădină mare, cu vie, pomi fructiferi, grădină cu legume. Avem tot ce ne trebuie aici. De asta spun că aici ne simțim cel mai bine, parcă e Raiul pe pământ”, încheie Venera Ghinea.