O bucățică de teren de lângă Iași s-a vândut cu 16.000 de euro. A crescut numărul tranzacțiilor cu terenuri agricole în 2023
O bucățică de teren de lângă Iași, de numai 0,11 hectare, s-a vândut cu 16.000 de euro. Prețurile au crescut în 2023, dar și numărul tranzacțiilor, cu aproximativ 15 la sută, comparativ cu 2022. În acest an, prețurile terenurilor agricole din Iași au fost cuprinse între 1.600 și 8.000 de euro pe hectar
Terenurile agricole din Iași se vând în continuare cu prețuri mari. De exemplu, o suprafață de teren din Miroslava, de numai 0,11 hectare, s-a vândut cu 80.190 de lei, respectiv 16.000 de euro. La Țuțora, comună din apropierea municipiului Iași, un hectar s-a vândut cu 10.000 de lei, respectiv 2.000 de euro. Prețurile pentru terenurile agricole au crescut și în zonele mai îndepărtate de municipiu.
Astfel, la Heleșteni, un hectar s-a vândut cu 12.000 de lei, iar la Bivolari, 0,66 hectare cu 10.000 de lei. Tot în această comună, 0,46 hectare de teren agricol s-au vândut cu 4.700 de lei. Terenul a fost achiziționat de compania Semconsult Top SRL, unde asociat principal este Mihai Haraga, unul dintre cei mai mari fermieri din Iași, care se ocupă de peste 8.000 de hectare de teren agricol. Mihai Haraga este și producător de semințe, cultivă cereale, are fermă zootehnică și sere cu legume. În fiecare an este în topul agricultorilor din Iași care obțin subvenții de la APIA.
O bucățică de teren de lângă Iași s-a vândut cu o sumă mare
Alte tranzacții cu terenuri agricole, în anul 2023, au fost în comunele Heleșteni, Scânteia, Victoria, Scobinți sau Dumești. Astfel, la Heleșteni s-a vândut jumătate de hectar de teren agricol cu 7.000 de lei. De asemenea, la Scânteia s-au vândut 1,66 de hectare cu 21.000 de lei. În comuna Victoria, un teren agricol de 0,11 hectare s-a vândut cu 3.690 de lei. Prețurile la terenurile agricole din Scobinți au crescut.
Astfel, jumătate de hectar s-a vândut cu 19.500 de lei, respectiv 4.000 de euro, iar un hectar poate ajunge la 8.000 de euro. La Bivolari s-au vândut 1,33 hectare cu 10.000 de lei. Numărul tranzacțiilor cu terenuri agricole a crescut în anul 2023, dar și prețurile. Potrivit specialiștilor, terenurile se vând cu prețuri mai mari cu 15 la sută, comparativ cu anul 2022. Fermierii din județ pot vinde terenurile agricole doar cu anunț publicat pe site-ul Direcției Agricole Iași și pe cel al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, unde sunt publicate și comunicările de acceptare de ofertă.
Agricultorii din Iași pot cere subvenții de la APIA pentru anul 2023
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat cea mai mare campanie de depunere a cererilor unice de plată, în perioada 1 martie – 15 mai 2023, fără penalizări. Fermierii din Iași pot depune cererea online, în aplicația IPA Online, fără să se deplaseze la sediile APIA.
IPA Online este un program informatic gratuit care permite fermierilor să completeze electronic cererea unică de plată. Aplicația poate fi folosită oriunde există un computer conectat la internet: la domiciliu, la sediul exploatației, la primărie, la centrul APIA etc. IPA Online pune la dispoziţia fermierilor lista parcelelor pentru care au solicitat sprijin în anul anterior, cu suprafeţele determinate în urma controalelor realizate de specialiştii APIA, precum şi schiţa.
Pentru fiecare în parte, fermierii pot modifica, corecta sau completa datele, în conformitate cu informațiile noi. Astfel, pentru o bucățică de teren de lângă Iași pot obține subvenții de câteva mii de euro.