O adolescentă a ajuns la Spitalul Sf. Maria din Iași, după ce a vrut să bea must. Sticla cu presiune i-a tăiat esofagul
Incident într-o localitate din Botoșani. O tânără, în vârstă de 17 ani, a vrut să bea de must dintr-o sticlă pe care o avea în casă. În momentul în care adolescenta a desfăcut sticla și a dus-o la gură pentru a bea, lichidul care era fermentat a ieşit cu o presiune extrem de puternică, iar jetul i-a tăiat esofagul.
Tânăra a fost transferată la spital. La unitatea spitalicească, medicii au hotărât transferul acesteia la Iaşi cu o ambulanţă cu medic.
„Pacienta a suferit o ruptură de esofag, cu pneumomediastin. A fost stabilizată, ulterior fiind transportată la Iaşi, sub supraveghere medicală, pentru tratament într-o clinică de specialitate”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Potrivit medicilor, pneumomediastinul reprezintă o infiltraţie de aer în ţesuturile mediastinului ca urmare a unei rupturi a alveolelor pulmonare. Un pneumomediastin se manifestă printr-o durere toracică centrală şi jenă respiratorie, precum şi printr-un emfizem subcutanat la baza gâtului, dând o senzaţie de trosnet la palpare. Tratamentul trebuie să fie întreprins de urgenţă şi vizează tratarea simptomelor bolii şi uneori reparaţia chirurgicală a leziunilor.
Adolescenta a fost transferată la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iași.
Care este starea de sănătate a tinerei în vârstă de 17 ani
Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iaşi”, a transmis faptul ca pacienta în aceste momente este stabilă, neintubata şi reuşeşte să mănânce singură.
„Pacienta a ajuns în stare foarte gravă. Pacienta este stabilă acum, neintubata, se alimentează singură. Speram să o transferăm de pe AŢI pe secţie”, a transmis Alina Belu, manager Spital Sf. Maria din Iaşi.