Nuntă mare la Iași, din interes! Viorel Blăjuț vrea să revină în politică. L-a dorit ca naș pe George Simion de la AUR: „Oficializez o relație de 20 de ani. Este și ziua mea de naștere” – FOTO

de: Redacția BZI
02:00, 13 mai 2023

În cursul zilei de astăzi, Viorel Blăjuț se va căsători cu angajata din firmele controlate de el, Mirela-Elena Sude. Evenimentul va fi organizat pe proprietatea afaceristului, din comuna Miroslava. Petrecerea are și o conotație politică, în sensul în care Viorel Blăjuț încearcă să se reactiveze, în speranța că reveni în Parlamentul României

Viorel Blăjuț, proprietarul Spitalului „Sf. Sava” și fost deputat, s-a hotărât să se însoare, la 48 de ani, cu Mirela-Elena Sude, în vârstă de 42 de ani, prezentă în mai multe firme ale afaceristului. Acesta a vrut să organizeze petrecerea joi, dar s-a răzgândit. Așa că evenimentul va avea loc în cursul acestei zile, la domeniul deținut în satul Proselnici, comuna Miroslava.

La ora 16:30 este programată cununia civilă, precum și cea religioasă, pe proprietatea lui Viorel Blăjuț. În același loc, dar începând cu ora 18:00, este planificată petrecerea la care ar urma să cânte și trupa Holograf, conform mai multor invitați care vor fi prezenți la eveniment.

Viorel Blăjuț l-a vrut naș pe George Simion

Pe lista invitaților se regăsesc personaje din mediul de afaceri, dar și cel politic. În ultima perioadă, Viorel Blăjuț a încercat să se apropie de George Simion, șeful de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), și l-a vrut chiar naș de cununie. L-a abordat personal la București. Însă George Simion l-a refuzat.

Nici la eveniment nu va fi prezent pentru că are programată o deplasare în Zalău. Viorel Blăjuț încearcă să joace la mai multe capete, deși este membru activ al Partidului Social Democrat (PSD), filiala Iași. Și-a dorit un loc pe listele AUR, dar refuzul a fost categoric. Până la urmă, Blăjuț și-a găsit naș în persoana lui Daniel Fenechiu, senator PNL. Fenechiu nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a oferi detalii despre marele eveniment. În schimb, Viorel Blăjuț a precizat că sărbătorește două evenimente: cununia și ziua de naștere.

„Este un eveniment privat, restrâns. Oficializez o relație de 20 de ani. Este o chestiune de suflet. Vor veni prietenii și familia. Sunt și politicieni pe lista prietenilor. Este și ziua mea de naștere”, a precizat Viorel Blăjuț, fără să ofere detalii despre meniu, formație sau alte surprize pregătite miresei și invitaților.

În edițiile trecute a fost prezentată o situație în care un pacient a fost batjocorit la Spitalul „Sf. Sava”, patronat de Viorel Blăjuț.

Blăjuț este executat silit

Viorel Blăjuț nu are parte doar de evenimente fericite în viață. Spre exemplu, de ceva timp, afaceristul se chinuie să scape de un dosar de executare silită, făcut la cererea creditorilor Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA IFN, Libra internet Bank SA și Constantin Pisaltu. Procesul a ajuns la Tribunalul Iași, dar încă nu a fost stabilit primul termen de judecată. Viorel Blăjuț deține firmele BVI Holding SRL, Romsting SRL, Red Hospital SRL, Sano Salvmed SRL, Seven Hills Events SRL, Iașisting Holding SRL, Iașisting SRL.

De reamintit că Blăjuț a luat examenul de Bacalaureat la vârsta de 40 ani, chiar înainte de a ajunge parlamentar din partea PP-DD, el frecventând cursurile serale la Liceul Tehnologic Nicolina. Într-o primă sesiune a Bacalaureatului a luat nota 2 la Limba română și abia nota 5.50 la Matematică. În sesiunea de toamnă din 2012, Viorel Blăjuț a luat nota 8.00 la proba scrisă – Limba și literatura română. La Matematică T2, proba scrisă obligatorie a profilului, a luat 5.50.

Apoi, la proba scrisă la alegere, Chimie anorganică T2 – Nivelul 1, nota 5, iar la testarea competențelor digitale, calificativul utilizator avansat. Media finală de absolvire a Bacalaureatului a fost de 6.16.