Nu ucideți câinii!

de: Bujor Elena Nicoleta
11:24, 24 ian. 2023

Marius Marinescu, președintele fondator al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului și inițiatorul legii nr.9 pe 2008 s-a ținut de cuvânt. I-a făcut plângere penală primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Pe bună dreptate. A sfârșit sfâșiată de câini Ana Oroș, în vârstă de 44 de ani, o iubitoare de natură și de animale. Tragedia a avut loc la Lacul Morii. Și, din nefericire, s-ar putea repeta oricând. Sunt câinii de vină? Sau oamenii?

Nu ucideți câinii! Cu acest titlu am postat ieri o „pastilă SRS”. Nu este suficient. M-a impresionat felul în care forțele de ordine acționate pompieristic hăituiau și capturau câinii din zona Lacul Morii. Tipic românesc. Din nefericire. Ne dovedim din nou incapabili să învățăm ceea ce este corect din lecțiile pe care ni le administrează realitatea. Ce trebuie să învățăm și nu vrem?

În acest domeniu legat de protecția oamenilor și a animalelor există, slavă Domnului, un cadru normativ foarte clar. I se datorează lui Marius Marinescu, care la inițiat. Nu trebuie decât să citim legea și să o respectăm. Ne vizează pe toți. Un proprietar al unui animal, dacă îl abandonează, răspunde penal. Cu amendă serioasă sau cu închisoare. De asemenea, un proprietar al unui câine care desigur, ca orice animal, poate deveni violent, dacă îl lasă nesupravegheat și dacă acesta atacă o persoană, răspunde și el penal. Primarul, dacă nu ia măsurile necesare pentru ca patrupedele fără stăpân să fie capturate și duse în adăposturi special amenajate, răspunde și el penal. Prefectul trebuie să aplice legea în județ și să vegheze la respectarea ei. Prefectul care nu își face datoria, conform legii, răspunde pentru consecințele faptelor sale. În acest angrenaj legislativ sunt integrate firește și autoritățile sanitar-veterinare. Reprezentanții acestora au obligația ca, sistematic, să meargă din casă în casă și să verifice situația animalelor. Contribuabilii plătesc nu numai pentru adăposturi, unde nu sunt duse întotdeauna și nu sunt întotdeauna întreținute patrupedele fără stăpân, ci și pentru instituțiile special create pe lângă toate autoritățile locale, pentru a identifica locurile în care există câini fără stăpân, pentru a-i ridica și a-i duce la adăposturi. Așadar dispunem de o lege clară și de un mecanism care ar trebui să funcționeze impecabil.

Iar mecanismul nu funcționează. Societatea acționează pompieristic imediat după ce se întâmplă asemenea drame. După care reprezentanții instituțililor statului, plătiți din bani publici tocmai pentru ca dramele acestea să fie evitate, sunt loviți de amnezie. Și o luăm de la început. Și ce facem? Câteva zile, de ochii lumii, fugărim bietele patrupede și, când nu ne vede nimeni, le ucidem. E mai comod așa. Banii puși la dispoziție de cetățeni sunt utilizați în alte scopuri. Pentru ca fel de fel de funcționari și fel de fel de ONG-iști să o ducă bine, prefăcându-se că nu mai pot de grija animalelor. Nu este în regulă!

Ar trebui să se aplice legea. La sânge. Ceea ce s-a întâmplat în parcul natural din Lacul Morii se poate repeta oricând. Și oriunde. Nu vreau să fiu acuzat că lansez premoniții. Dar sunt multe zone în România în care viața oamenilor este expusă pentru că, iată, în sezonul rece sunt bântuite de animale părăsite și înfometate. Iar cu titlu de exemplu iată una dintre ele. Satul Gulia, comuna Tărtășești, județul Dâmbovița. Pericolul este la fel de mare ca și în parcul natural Lacul Morii. Ce facem? Așteptăm o nouă tragedie pentru a ne pune în mișcare? Azi și nu altă dată, instituțiile abilitate ale statului, cele pe care le-am nominalizat, la care adaug Polița Animalelor, ar trebui să se pună în mișcare și să acționeze. Și în satul Gulia și în alte părți. Iar dacă nu o fac, funcționarii responsabili trebuie sancționați. Cum scrie în lege. Penal! Soluția nu este să ucidem câinii, ci ca noi, oamenii, să ne așezăm cu picioarele pe pământ.