Noul incident cu dronă prăbuşită în România, adus în atenţia NATO la reuniunea miniştrilor Apărării de la Bruxelles
Noul incident cu dronă prăbuşită accidental în România semnalat joi a fost adus în atenţia NATO de secretarul de stat în MApN pentru Politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, care a reprezentat România la reuniunea miniştrilor apărării din ţările membre NATO de la Bruxelles, conform declaraţiei făcute de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la finalul întâlnirii.
„Vreau să vă asigur că împreună cu comandanţii noştri militari şi cu toţi aliaţii, luăm măsuri pentru a proteja întreg teritoriul NATO, inclusiv în zona aceasta foarte, foarte sensibilă. Vreau să mulţumesc Comandantului Suprem Aliat, generalul Christopher Cavoli, dar şi aliatului olandez, care a trimis poliţie aeriană suplimentară, altor aliaţi, Franţa, evident, Statele Unite, care împreună cu România, cu Bulgaria şi cu Turcia, lucrează împreună”, a declarat Geoană.
Un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, a fost descoperit, într-o zonă cu vegetaţie
Un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, a fost descoperit, joi dimineaţa, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al Braţului Chilia, la aproximativ 3 kilometri vest de localitatea Plauru, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.
Oficialul NATO a salutat şi iniţiativa regională pe care România, Bulgaria şi Turcia au anunţat-o la ministeriala de apărare cu privire la o acţiune de deminare în zona Mării Negre, subliniind că este esenţial să putem să păstrăm coridoarele economice libere de astfel de riscuri şi să putem să asigurăm comerţ şi liberă circulaţie în această zonă foarte importantă a Mării Negre.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care s-a deplasat la Bruxelles direct de la Bucureşti, unde a efectuat marţi prima sa vizită în România, a participat la întâlnirea Grupului de contact pentru sprijinirea militară a Ucrainei, la care s-a discutat despre modul în care NATO trebuie să continue să sprijine Ucraina, despre nevoile imediate ale Ucrainei, de la protejarea infrastructurilor civile din zona Dunării şi din zona Mării Negre, continuând cu sprijinirea cu echipamente militare necesare pentru continuarea ofensivei ucrainene.
Miniştrii apărării din NATO au avut pe agenda reuniunii lor de la Bruxelles şi misiunile şi operaţiunile NATO
În contextul violenţelor în curs din Israel şi Gaza, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat pe ministrul apărării din Israel să aibă o legătură virtuală cu miniştrii apărării din Alianţă. Potrivit lui Geoană, acest subiect a fost abordat şi în întâlnirea secretarului general şi a secretarului general adjunct cu secretarul apărării american, Lloyd Austin.
Miniştrii apărării din NATO au avut pe agenda reuniunii lor de la Bruxelles şi misiunile şi operaţiunile NATO, între care forţa de menţinere a păcii din Kosovo, KFOR, suplimentată recent cu forţe din România şi Marea Britanie.