Nouă ani de la cumplitul incendiu de la Colectiv. Sute de studenți din Iași au ieșit pe străzi pentru a comemora victimele
This browser does not support the video element.
Pe 30 octombrie, se împlinesc 9 ani de la cumplitul incendiu de la Colectiv, în urma căruia 64 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alte 160 de persoane au fost rănite şi au avut nevoie de spitalizare.
Aproximativ 300 de studenți au ieșit pe străzi pentru a comemora victimele. Aceștia au aprins lumânări, au avut pancarte și steaguri.
Aceștia au ținut un moment de reculegere pentru victimele din incendiul de la Colectiv.
„Au mai fost studenți tineri care au încercat să aibă grijă și de alții și din păcate au sfârșit și ei în flăcările din club. Din păcate, cu foarte multe victime, un eveniment foarte tragic pentru România, majoritatea dintre voi aveați 10-11 ani, eu aveam 14, eram în fața televizorului cu părinții și era pe toate canalele, cod roșu, haos, nu se știa cum să mai vină să ajute, să facă voluntariat în zona respectivă și să fie alături de victime. Astăzi, din păcate, sunt 9 ani, 9 ani în care tinerii din Iași au ieșit în stradă într-un marș al comemorării și pe această cale, transmitem a noua oară condoleanțe familiilor îndurerate”, a transmis Tudorel Mihăilă, reprezentat a studenților.
Nouă ani de la incendiul de la Colectiv
Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în strada Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din Bucureşti, unde trupa „Goodbye To Gravity” susţinea un concert de lansare a unui nou album.
Potrivit martorilor, incendiul a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul concertului, extinzându-se rapid la tavan, potrivit Agerpres.
În cursul nopţii de 30/31 octombrie 2015, Ministerul Afacerilor Interne anunţa că, în urma incendiului de la clubul Colectiv, 27 de persoane au murit şi 162 de persoane rănite au fost transportate la spitalele din Capitală.
Ulterior, 34 dintre răniţi au fost transferaţi la clinici medicale din Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel şi Elveţia.În cadrul şedinţei extraordinare de guvern din 31 octombrie 2015, au fost declarate trei zile de doliu naţional pe teritoriul României (31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie).
În perioada care a urmat, mai mulţi dintre răniţii internaţi în spitale din Bucureşti sau transferaţi în unităţi spitaliceşti din străinătate au murit, fiind înregistraţi în total 64 de morţi.