Noi tarife pentru taxa de salubrizare au fost adoptate. Ce modificări au intrat în vigoare
Noi tarife pentru taxa de salubrizare au fost anunțate, începând din luna februarie 2023. Proiectul de hotărâre a fost votat și adoptat de către plenul Consiliului Local
Aleșii locali au votat și adoptat proiectul de hotărâre prin care s-a modificat taxa de salubrizare pe care o plătesc ieșenii, începând cu luna februarie 2023. Vizați de modificări sunt și utilizatorii care nu au încheiat un contract cu operatorul pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale, direct sau prin asociațiile de proprietari. Tarifele îi implică și pe cei al căror contract a fost reziliat ca urmare a neplății serviciului de salubrizare. În același timp, operatorii casnici sunt obligați la plata taxei în funcție de numărul de persoane din fiecare familie, mai exact, numărul locuitorilor existenți la adresa respectivă.
Noi tarife pentru taxa de salubrizare au fost adoptate de către aleșii Iașului
Plenul Consiliului Local a adoptat recent proiectul de hotărâre ce cuprinde noi tarife pentru taxa de salubrizare. Astfel, începând cu data de 1 februarie 2023, a fost aprobată modificarea tarifelor. Proiectul de hotărâre a fost votat de consilierii locali în cadrul ședinței ordinare de vineri, 3 februarie 2023. Așadar, cuantumul taxei pentru utilizatorii casnici a crescut cu 50 la sută, ajungând la 32,72 lei pe lună de persoană.
„Cuantumul taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici va fi de 32,72 lei pe lună de persoană, reprezentând un nivel de 50 la sută mai mare decât nivelul rezultat din însumarea tarifelor distincte, stabilite și aprobate de autoritatea administrației publice locale a municipiului Iași”, se arată în proiectul de hotărâre votat de plenul Consiliului Local.
În același timp, tot cu 50 de procente a crescut și cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii non-casnici. Acesta este de 328,43 lei pentru un mc. De reținut este faptul că taxa de salubrizare se calculează și se aprobă din propria inițiativă. Autoritățile administrației publice locale, unitățile sau subdiviziile administrativ-teritoriale ori, după caz, asociația de dezvoltare intercomunitară pot ajusta sau modifica un tarif aferent unei activități de salubrizare desfășurate de operatori pe fluxul de deșeuri municipale.
Utilizatorii casnici sunt obligați la plata taxei în funcție de numărul de persoane din fiecare familie, respectiv numărul locuitorilor existenți la adresa înregistrată. În același timp, sunt considerați plătitori ai taxei de salubrizare și chiriașii imobilelor aflate în proprietatea statului, a municipiului Iași, dar și cei ce dețin o proprietate privată, însă care nu au încheiate contracte cu operatorul de serviciu de salubrizare sau ale căror contracte au fost reziliate. În ceea ce privește utilizatorii non-casnici, aceștia sunt obligați la achitarea taxei în funcție de volumul deșeurilor generate într-o lună de zile.
Salubris SA a explicat ieșenilor importanța reciclării
La sfârșitul anului trecut, compania Salubris a explicat importanța reciclării hârtiei pentru ieșeni. Istoria materiei care poate fi refolosită, beneficiile economice și pentru mediul înconjurător sunt motivele pentru care compania încurajează ieșenii să recicleze în continuare. Este importat ca ieșenii să recicleze în mod corect deșeurile care se pot încadra în acest demers. Importanța reciclării hârtiei este definită de impactul pe care îl are pentru mediul înconjurător și pentru economie. Reciclarea hârtiei salvează un spațiu important în rampele de deşeuri. Deşeurile de hârtie se predau în saci de plastic sau în baloţi legaţi.
Aceştia pot conţine toate tipurile de hârtie tipărită. Astfel, ieșenii trebuie să știe faptul că hârtia și cartonul trebuie să fie aruncate în recipientul de culoare albastră. Oamenii care doresc să recicleze corect hârtia și cartonul trebuie să ia în calcul faptul că ambalajele de la mâncare ce au resturi, grăsime sau diverse părți alimentare nu pot fi reciclate. Hârtia de la birouri trebuie să nu conțină capse sau diverse părți metalice specifice activității. Hârtia pusă compact poate salva spațiu important în recipient, dar și în sacul folosit.
În anul 2023, ieșenii vor plăti mai mult pentru salubrizare. Potrivit unui proiect de hotărâre adoptat recent de către plenul Consiliului Local Iași, noi tarife pentru taxa de salubrizare au fost adoptate.