Noi reguli la punctele de reciclare! Ce vor avea de făcut românii

de: Mirela Gabriela Todosi
07:30, 04 nov. 2024

Vor intra în vigoare noi reguli la punctele de reciclare din toată țara! Autoritățile propun sisteme de colectare separată de tratare și reciclare. Iată ce vor avea de făcut românii.

Noi reguli la punctele de reciclare!

Autoritățile au anunțat că se pregătesc schimbări importante la sistemul SGR, iar românii trebuie să aibă în vedere noile modificări. Guvernul dorește implementarea unui sistem de colectare separată și se are în vedere elaborarea unui plan de gestionare a deșeurilor.

Deocamdată nu se știe când vor intra în vigoare noile reguli de reciclare, ce vor fi valabile în toată țara.

,,Ceea ne dorim este să se întâmple lucrurile cât mai repede, pentru că România încă mai are nevoie de sisteme de colectare separată. Al doilea proiect, foarte concret, este elaborarea planului național de gestionare a deșeurilor. Cred că știm cu toții că este o condiție favorizantă pentru finanțarea proiectelor din managementul deșeurilor. (…)

O a treia concluzie este legată de implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR): din fericire pentru noi, ne-a depășit așteptările și în acest caz putem vorbi de cel mai mare proiect de economie circulară la nivel național. Și Administrația Fondului pentru Mediu și Garda Națională de Mediu sunt cele două instituții care, vor asigura în continuare atât finanțarea proiectelor de mediu de care este absolută nevoie în România, dar și certitudinea că reglementările de mediu vor fi respectate.”, a declarat consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Mihaela Frăsineanu.

Garanția pentru sticlele reciclare s-ar putea majora de la 1 ianuarie 2025

Din 2025, garanția pentru sticlele reciclate s-ar putea majora la 1 leu. Dacă se observă o scădere a procentului de reciclare, autoritățile din România vor lua măsuri pentru a stimula cetățenii să recicleze mai mult, oferind o recompensă mai mare. Tot de anul viitor, o altă măsură luată în calcul va fi extinderea rețelei de puncte de reciclare, pentru a reducere cozile și a facilita un proces mai rapid de returnare a sticlelor și ambalajelor.

Sistemul Garanție Returnare (SGR) se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume de maxim 3 litri, inclusiv. PET-urile de 5 litri și cutiile de lapte ori sticlele de ulei nu pot fi reciclate acum, regulă valabilă și pentru borcane ori diferite băuturi precum sucurile din cutii de carton. Acest lucru s-ar putea schimba din anul 2025. Mircea Fechet, Ministrul Mediului, a precizat că Sistemul Garanţie-Returnare SGR este un proiect bun, care se dezvoltă de la o lună la alta, după cum o dovedesc rezultatele. La iniţiativa Administraţiei Fondului de Mediu, operatorii economici pot primi finanţare de până la 8,4 milioane de euro pentru construirea fabricilor de procesare şi de repunere în circuit a deşeurilor colectate.

O schimbare majoră privind reciclarea se referă la posibilitatea de a fi ridicate ambalajele de acasă, fără a mai fi nevoie de deplasarea la centrele de reciclare. O companie din Iași, Cyber Micro Services, a dezvoltat o aplicație revoluționară care va simplifica procesul de reciclare a ambalajelor din Sistemul de Garanție-Returnare. Aplicația Reverse PET va permite cetățenilor să solicite ridicarea de acasă a ambalajelor, eliminând necesitatea de a se deplasa la centrele de reciclare și de a sta la cozi interminabile.

Românii trebuie să își creeze un cont, să introducă numărul de sticle și adresa de ridicare, iar colectorii vor putea prelua ambalajele direct de la domiciliul acestora. Este important de știut că pentru fiecare ambalaj reciclat, consumatorii primesc 20 de bani. Colectorii la domiciliu primesc 0,25 lei pentru fiecare ambalaj ridicat, iar restul de 0,05 lei este direcționat către menținerea și dezvoltarea aplicației. Aplicația Reverse PET este adaptată atât pentru consumatori, cât și pentru colectori, și are ca scop încurajarea reciclării.

Noi reguli de reciclare vor intra în vigoare în câteva luni. Autoritățile propun sisteme de colectare separată de tratare și reciclare. Rămâne de văzut când vor intra în vigoare aceste reguli de reciclare în România.