Noi modificări la Codul Fiscal. Impozit pe dividende la 8% și taxe mai mari pentru tutun, alcool și jocuri de noroc
În cadrul unor ședințe paralele, PSD și PNL au discutat viitoarele noi modificări la Codul Fiscal. Astfel, în domeniul HORECA, urmează ca TVA-ul să crească la o serie de produse și servicii. Iar taxe mai mari se vor regăsi și pe dividende, tutun și alcool. Cea mai mare modificare vizează însă jocurile de noroc, unde impozitul va crește până la 40%.
Noi modificări la Codul Fiscal
Toate aceste noi modificări la Codul Fiscal ar urma să fie adoptate în doar câteva zile.
„Nu susținem și nu avem taxare suplimentară indiferent că vorbim de taxa de solidaritate. Deci nu avem taxă de solidaritate. Încercăm să atragem investitori. Investițiile directe au crescut cu 34 la sută, am avut un dialog permanent cu mediul de afaceri. Căutăm să devenim accesibili cu relocarea investițiilor. Am aprobat eliminarea unor excepții pentru ajustarea fiscală”, a spus în ședință premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă.
De altfel, PNL și PSD vor să mărească accizele la alcool și tutun, să aplice TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr și să mărească impozitul pentru jocurile de noroc la 40%. De asemenea, liberalii și social-democrații au convenit să scutească de impozit salariile din agricultură și construcții până la 10 mii de lei. În momentul de față, pragul de scutire este de 30 de mii lei.
Urmează ca impozitarea dividendelor să fie de 8 la sută, de la 5 la sută, inclusiv pentru companiile de stat.
Potivit unor surse din PSD, de cealaltă parte, ministrul finanțelor Adrian Câciu a prezentat și el mai multe măsuri fiscale, care pe lângă majorarea impozitului pe dividende de la 5 la 8% și creșterea accizei cu 6 bani pe produsele din tutun precum și majorarea accizei la alcool cu 20%, ministrul a prezentat și o propunere de creștere a TVA-ului pentru sectorul HORECA de la 5 la 9%.
Amintim că printre măsurile discutate și agreate în ultima perioadă se numără și reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi de la 1 milion de euro la 500 de mii de euro.
Conflict între PNL şi PSD din cauza crizei economice din România
Amintim că săptămâna trecută, deputatul liberal, Cristian Băcanu, sublinia necesitatea unui training de comunicare pentru miniștrii din PSD, considerând că actuala criză economică presupune măsuri urgente și ferme. Alesul a precizat că ministrul Câciu trebuie să spună populației dacă prețul la carburanți se poate plafona şi dacă se poate reduce acciza din domeniu.
” (…). De exemplu, domnul Câciu ar fi trebui să ştie, până acum, că măsurile privind fiscalitatea îi aparţin: el trebuie să ne spună dacă putem plafona preţul la carburanţi sau nu şi dacă o astfel de acţiune ajută într-o piaţă liberă şi globală, dacă putem reduce acciza sau TVA-ul”, spunea deputatul PNL.
În acest sens reiterăm faptul că la Guvern a fost anunțată o ședință pe tema prețului la carburanți, premierul Nicolae Ciucă urmând a se întâlni cu ministrul Finanțelor şi cu un secretar de stat. Cristian Băcanu crede că dacă prețul la carburanţi va fi plafonat ar putea exista o întreagă criză la nivel local pentru că benzinării ar putea să vândă combusibilul în alte state care nu au implementată o astfel de procedură.
Așadar, noile modificări la Codul Fiscal prevăd un impozit pe dividende la 8% și taxe mai mari pentru tutun, alcool și jocuri de noroc.