Noi fonduri europene, disponibile pentru fermierii din Iași. Când pot fi depuse proiectele?
Noi sesiuni de finanțare în cadrul mai multor submăsuri de finanțare vor fi deschise începând de luna viitoare. Fermierii au la dispoziție 43 de milioane de euro în cadrul submăsurii 15.1- „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu”. De asemenea, o submăsură în cadrul căreia fermierii pot depune proiectele europene este 17.1- „Contribuții la primele de asigurări”. Fermierii au la dispoziție aproape 40 de milioane de euro pentru asigurarea culturilor. Banii europeni pentru primele de asigurări pot fi solicitați începând de luna viitoare. Până în prezent, fermierii din Iași au încasat deja 70.000 de euro de la Uniunea Europeană.
Condiții pentru obținerea banilor
Pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj.