Noapte de foc la Iași! O adolescentă și-a văzut moartea cu ochii după ce un individ coborât dintr-un BMW burdușit cu droguri a luat-o la palme pe stradă. Strigătele au fost auzite de polițiști – EXCLUSIV

de: Redacția BZI
02:00, 06 nov. 2023

O adolescentă și-a văzut moartea cu ochii după ce a fost abordată de un individ. Bărbatul a coborât dintr-un BMW burdușit cu droguri. Norocul fetei a fost că strigătele i-au fost auzite de un echipaj de Poliție Locală

Scene incredibile la Iași. O adolescentă în vârstă de 15 ani a trecut, probabil, prin cea mai grea întâmplare din viața sa în noaptea de sâmbătă spre duminică. Aceasta era însoțită de o altă adolescentă, de 12 ani, când a fost abordată de un individ aflat într-un BMW în care s-au găsit droguri.

După un schimb de replici, bărbatul a coborât din autoturism și i-a dat o palmă. Adolescenta a strigat după ajutor și a fost auzită de un echipaj de Poliție Locală.

„Polițiștii locali erau în patrulă pe strada Pantelimon Halipa. Două fete, minore, au solicitat sprijin poliției pentru că erau agresate de niște indivizi. Aceștia au fost depistați, erau trei tineri. Intervenția polițiștilor a fost una la timp, a fost efectuat și controlul asupra celor trei indivizi, fiind depistate substanțe care pot fi droguri, posibil să fie amfetamină. Acestea au fost depistate, preluate, sigilate și trimise mai departe. Acum, cazul este în investigare la Secția 6 de Poliție. Felicit polițiștii pentru promptitudine”, a transmis Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale Iași.

O adolescentă și-a văzut moartea cu ochii sâmbătă noaptea la Iași

Odată ce polițiștii ieșeni au fost informați de cele întâmplate, aceștia au făcut verificări.

„La data de 04 noiembrie a.c., în jurul orei 23.50, Secția nr. 6 Poliție Iași a fost sesizată de către un polițist local despre faptul că o minoră ar fi fost agresată fizic. Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că o minoră, de 15 ani, în timp ce se afla pe o stradă în municipiul Iași, pe fondul unor discuții contradictorii cu un tânăr pe care nu îl cunoștea, ar fi fost lovită cu palma de acesta, agresorul părăsind imediat locul cu un autoturism condus de altă persoană.

La scurt timp, reprezentanții Poliției Locale au identificat autoturismul în cauză staționat, moment în care o persoană a coborât din mașină și a fugit, în interior fiind depistați alți 3 tineri (șoferul și doi pasageri). Polițiștii Secției 6 Politie Iași, deplasați la fața locului, au stabilit și identitatea tânărului care a fugit, respectiv a celui care a fost implicat în agresiune. Totodată, la controlul mașinii, în interior au fost identificate mai multe plicuri cu substanțe susceptibile a fi interzise.

Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. Minora care ar fi fost agresată, în prezența reprezentantului legal, nu a depus plângere pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările continuă pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale. Substanțele au fost ridicate în vederea dispunerii de măsuri, conform competențelor legale”, au transmis reprezentații Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

După ce  o adolescentă și-a văzut moartea cu ochii, polițiștii au de făcut verificări.