Nistor Călin, fost șef interimar al DNA, s-a pensionat la doar 50 de ani
Secţia pentru procurori a CSM a aprobat marţi, 8 decembrie, cererea de pensionare a procurorului Nistor Călin, fost şef interimar al DNA. Acesta are doar 50 de ani.
Nistor Călin este unul dintre cei 18 procurori a căror pensionare a fost aprobată marţi de CSM. Pe listă se mai află şi alţi procurori de la DNA, DIICOT sau PÎCCJ, inclusiv sora lui Daniel Horodniceanu, fostul şef DIICOT. În schimb, Secţia a amânat cererea de pensionare a procurorului Anca Beatrice Resmeliţă, care a fost sancţionată disciplinar de mai multe ori în ultimii ani.
Nistor Călin a fost procuror sef adjunct al DNA din 10 mai 2013, iar in perioada 11 martie – 9 mai 2013 a mai ocupat interimar functia de procuror sef al DNA dupa plecarea lui Daniel Morar
După revocarea Laurei Codruta Kovesi, el a preluat in 2019 conducerea institutiei, ca interimar, până la numirea unui titular. Nistor Călin a candidat fără succes pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DNA.
Nistor Călin a încercat în februarie 2019 să ajungă procuror la SIIJ. În urma unui verdict negativ din partea comisiei care a evaluat activitatea din ultimii cinci ani a candidaţilor pentru posturile de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, Nistor Călin s-a retras din competiţie.
Nistor Călin si-a inceput cariera in 1995, cand a fost pentru un an procuror la Parchetul Judecatoriei Dragasani, apoi timp de patru ani a fost avocat in Baroul Valcea. Incepand din 2000, Calin Nistor a revenit in magistratura, mai intai tot la Parchetul Judecatoriei Dragasani, apoi la Parchetul Judecatoriei Ramnicu Valcea (2003-2005) si la DNA – Structura Centrala (2006-2008).
Din ianuarie 2008 pana in 10 martie 2013, Nistor a condus DNA – Structura Teritoriala Pitesti, functie din care a fost delegat, in 11 martie 2013, in functia de procuror sef al DNA.