Nicuşor Dan modifică taxa pentru parcare. Anunţ pentru sute de mii de şoferi

de: BZI.ro
13:20, 30 oct. 2022

Se modifică schimbarea. Nicușor Dan s-a răzgândit în privința taxei de parcare din centrul Capitalei.

După ce a introdus tariful de 10 lei pe oră în zona 0, acum edilul a anunțat că își dorește prețuri unice, mai accesibile în tot orașul.

După trei luni în care Primăria Bucureşti a vânat șoferii rău-platnici care își lăsau autoturismele pe locurile de parcare administrate de instituţie și au blocat roți, au ridicat mașini și au aplicat amenzi în valoare de 200 de lei pentru fiecare astfel de conducător auto, acum totul se modifică.

Viceprimarul liberal al Capitalei, Stelian Bujduveanu, încearcă un tarif unic de parcare, astfel încât să-i convingă pe bucureșteni să plătească mai des taxa de parcare atunci când apelează la această variantă.

Mai exact, acesta își dorește o taxă unică de 5 lei indiferent de zona în care vă aflați, în Capitala României.

Astfel, vă puteți face un abonament de 25 de lei pe zi sau de 500 de lei pe lună. Prin intermediul acestui abonament, aveţi dreptul de a parca pe orice loc administrat de Primăria Capitalei.

În cazul riveranilor, s-au pregătit prețuri speciale. Mai exact 50 de lei pe lună sau 500 de lei pe an, în cazul în care vă doriți să vă închiriați un loc din partea Primăriei Municipiului București, în zona blocului în care locuiți.

Proiectul se află în acest moment în dezbatere publică și urmează să fie supus votului consilierilor generali, cel mai probabil luna viitoare.