Niculina Stoican este în doliu. O persoană importantă din viața ei s-a stins
Niculina Stoica este din nou în doliu. La doar două luni de la pierderea suferită în urma decesului bunicii sale, îndrăgita interpretă de muzică populară a fost lovită de o nouă tragedie. O altă persoană foarte apropiată i-a părăsit această lume.
Printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare, Niculina Stoican a anunțat cu durere că doctorița care îi era foarte apropiată a încetat din viață.
Niculina Stoican este în doliu
Niculina Stoican a postat pe Instagram o fotografie cu doctorița, într-un moment emoționant din cabinet.
„Oamenii se cunosc prin oameni și-apoi prieteniile se leagă dacă sufletul se aseamănă!!!… M-a bucurat și m-a onorat PRIETENIA cu dv DOCTOR!!!… Să vă odihniți în Lumina Bunului Dumnezeu!!!! NOUĂ O SĂ NE FIE DOR!”, a scris Niculina Stoican, pe rețelele de socializare.
Niculina Stoican, dărâmată după moartea bunicii
Doar cu două luni în urmă, Niculina Stoican își pierdea bunica, o persoană foarte importantă pentru ea.
„E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ. Și nu știu ce am să mă fac, nu te mai văd, nu te mai aud, nu te mai găsesc. Și-mi tot spuneai “vine și vremea să plec, nu mă poți tu ține cât lumea”, dar eu te-aș fi ținut, că erai LUMEA MEA. Și iar nu știu ce am să mă fac, fără grija matale, fără vorbele matale. Cine se mai roagă pentru mine cum te rugai matale “să-ți dea Dumnezeu sănătate că pe toate le descurci, să te milească și pe tine copilu tău cum m-ați milit voi pe mine”.
Și-mi aduc aminte cum îmi spuneai când te întrebam cum să mă descurc “să faci cum ai știi, da să nu-ți fie rușine de ce-ai făcut”. De la cine mai iau eu VORBĂ DE NĂDEJDE măicuță. Și nu știu ce-am să mă fac. Să te HODINI măicuța mea a bună, ÎN LUMINĂ. Pe PĂMÂNT ne-ai purtat de grijă, din CER să ne ocrotești. EU, nu știu ce-am să mă fac fără MATALE”, a scris Niculina Stoican, pe Facebook, alături de o fotografie în care apărea împreună cu bunica sa.
Niculina Stoican este o cunoscută artistă română de muzică populară. Ea este apreciată pentru vocea sa puternică și pentru interpretarea emoționantă a melodiilor tradiționale românești.
Stoican a câștigat numeroase premii și distincții de-a lungul carierei sale, iar muzica ei este populară atât în România, cât și în comunitățile românești din străinătate. Aceasta a trecut și printr-o serie de conflicte cu alti cântăreți de muzică populară.
Din nefericire, Niculina Stoica este din nou în doliu.