Nevasta fostului șef de la Garda de Mediu îngroapă firmele pe care funcționau sălile de fitness! Legăturile duc până la fostul deputat Relu Fenechiu, condamnat pentru fapte de corupție
Firmele controlate de fostul deputat Relu Fenechiu au fost dizolvate. Sunt destule indicii care arată că multe firme cu diverse obiecte de activitate sunt controlate de către fostul parlamentar, condamnat la închisoare cu executare
Noi mișcări pe piața sălilor de fitness din Iași. Antoaneta Beleca, soția lui Cătălin Beleca, fost șef la Garda de Mediu, renunță la una dintre societățile care administra o sală de fitness, cu sediul în cartierul Cantemir, din Iași. Astfel, societatea Power Gym SRL a fost dizolvată și lichidată la finalul lunii noiembrie 2020. Între timp, Cătălin Beleca se ocupă de afaceri imobiliare prin intermediul Gamon Gym Club SRL, având calitatea de administrator. De fapt, firma este controlată de Cristian Ghibu, cunoscut ca locotenent al fostului deputat Relu Fenechiu, condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Societatea Gamon Gym Club SRL se află pe plus. În 2019, cifra de afaceri a fost de 7 milioane de lei, profit de 1,9 milioane lei, datorii de 5,9 milioane lei și 4 angajați.
Cartierul lui Fenechiu a fost răscolit de jandarmi, după care s-au dus la sălile de fitness
În vara anului 2017, jandarmii au efectuat o razie în cartierul I.C.Brătianu Residence, unde Relu Fenechiu este investitorul din umbră. În timpul controalelor a apărut chiar și fostul deputat. La control au fost prezenți și inspectori de la Direcția Antifraudă Suceava. Atunci se presupunea că au fost verificate contractele de muncă încheiate cu muncitorii prezenți pe șantier. Apoi, inspectorii s-au deplasat la sediul Gamon Gym Club SRL, care era beneficiarul proiectului I.C. Brătianu Residence. Atunci, Cătălina Beleca ocupa funcția de administrator al societății. Relația de afaceri este cât se poate de evidentă cu fostul deputat Relu Fenechiu. Fostul deputat PNL a fost condamnat al 5 ani și șase luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție în dosarul „Transformatorul”. A fost încarcerat în 2014 pentru un prejudiciu adus statului de 5,7 milioane de lei. Deja, afacerile fostului deputat erau mutate. În 2017 a fost eliberat condiționat. Dar, ANAF nu a recuperat niciun leu din totalul prejudiciului.
Relu Fenechiu a ajuns să intermedieze vânzările din domeniul imobiliar
Relu Fenechiu este dispus să facă bani din orice, dar fără să fie prezent în actele oficiale ale firmelor. Este și cazul societății Integra Business Consulting SRL, care prinde zeci de contracte încredințate direct de către primăriile din județul Iași, dar și din țară. Firma oferă consultanță pentru extinderea iluminatului public. În actele firmei apare Mariana Daniela Fenechiu, soția fostului deputat. Mai nou, prin intermediul aceleiași firme, Relu Fenechiu intermediază vânzarea unei proprietăți. Este vorba despre tranzacționarea Hanului Trei Sarmale. În cazul acestei afaceri, Relu Fenechiu este persoana de contact. Conform anunțului, Hanul Trei Sarmale este scos la vânzare cu suma de 1,2 milioane euro. Marian Panainte, proprietarul imobilului, declara că există un proiect de modernizare, de transformare într-un hotel de 4 stele. Printr-un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) s-a studiat o suprafață de teren de 4.899 metri pătrați. Hanul are regimul de înălțime S+D+P+1E+M. Noul hotel are următorii indicatori urbanistici: 2S+D+2E+3R, POT (procent de ocupare a terenului) – 35 la sută, CUT (coeficient de utilizare a terenului) – 2,16. Proiectul din șoseaua Bucium, nr.50, a fost inițiat prin societatea Fio Grup Company SRL.