Nelu Tătaru, despre situația epidemiologică din România: „În contextul european al valului doi ne lipim și noi acolo”

de: Bianca Rebegea
20:45, 16 oct. 2020

Vineri, 16 octombrie, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a vorbit despre situația epidemiologică din România. În momentul în care a fost întrebat despre valul doi al pandemiei de COVID-19, acesta a precizat că „în contextul european al valului doi ne lipim și noi acolo”.

„Valul doi? Cred că noi am lipit toate valurile în acest moment. În contextul în care Europa a intrat în valul doi, noi neieșind din valul unu l-am prins și pe al doilea. Suntem într-un moment în care avem o creștere a numărului de cazuri și în contextul european al valului doi ne lipim și noi acolo”, a declarat ministrul Sănătății.

Nelu Tătaru, despre recordul înregistrat la UPU din ultima lună

Ministrul Sănătății a vorbit despre cifrele oficiale ale internărilor din Unitățile de Primiri Urgențe, din ultima lună. Declarația a fost făcută în contextul evenimentului „Inovația medicală: acces, impact, schimbări”.

În ceea ce privește Unitatea de Primiri Urgențe din România, se fac evaluări și statistici zilnic, potrivit declarației lui Nelu Tătaru. În acest fel, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie, în UPU-urile din țară, s-au prezentat nu mai puțin de 255.000 de persoane, dintre care 67.000 au rămas internați. În 90 de puncte procentuale dintre cazuri erau vizate patalogii care excludeau diagnosticul de coronavirus.

Tătaru este de părere că o persoană care a fost diagnosticată cu boală cronică și care nu se prezintă la medic, starea i se va agrava. Ministrul anticipează că în viitorul apropiat această lipsă de evaluare va fi asumată de către pacient.

„Noi ne-am făcut evaluările și le facem în fiecare zi. V-aș da o statistică în condițiile în care în perioada 15 septembrie – 15 octombrie, s-au prezentat la Unitățile de Primire – Urgențe, în jur de 255.000 de pacienți, la internare rămânând în jur de 67.000. Aici ne referim la patologie non-COVID, majoritatea 90%.

Suntem și în acel moment în care avem o previziune în care pacientul cronic, prin neprezentarea la medicul curant sau medicul de familie, duce la o agravare a patologiei. În viitor vedem că o lipsă de evaluare pe care și-o asumă pacientul, deși condiția trebuie să fie aceea în care avem evaluarea la termenul care trebuie stabilit”, a spus ministrul Nelu Tătaru, în cadrul evenimentului „Inovația medicală: acces, impact, schimbări”.

Când vom vedea o estompare a creșterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus

Joi, 15 octombrie 2020, în orașul Câmpeni, Ministrul Sănătății a transmis că știe cum poate fi stopată creșterea cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2: impunerea unor restricții și respectarea regulilor. În acest fel, s-ar vedea o estompare a creșterii numărului de cazuri COVID-19.

Nelu Tătaru a fost întrebat cine va fi tras la răspundere, după evenimentele petrecute miercuri, 14 octombrie, la Iași, când credincioșii nu au respectat restricțiile și au intrat să se închine la racla cu Moaștele Cuvioasei Parascheva, chiar dacă nu erau din Iași. El a oferit următorul răspuns:

„Nu aş căuta vinovaţi. Aş căuta calea prin care noi toţi să respectăm nişte reguli şi să observăm că, după impunerea unor restricţii în contextul pandemic şi în contextul sărbătorilor religioase, în două – trei săptămâni să vedem o estompare a creşterii numărului de cazuri. În contextul fiecărei sărbători, putem întâlni respectări sau nerespectări de reguli. A căuta vinovaţi înseamnă a ne lua din timpul nostru şi a pierde un moment important în care putem gestiona o creştere a numărului de cazuri”, a declarat ministrul Sănătăţii.