Nelu Tătaru, despre numărul mare de infectări cu coronavirus: ”Suntem într-o lună în care…”
Nelu Tătaru a vorbit despre numărul mare de infectări cu coronavirus înregistrat ieri în România. Ţara noastră a înregistrat ieri un nou record cu privire la numărul de persoane infectate. În doar 24 de ore, 1713 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate, dar și 49 de noi decese.
La Terapie Intensivă sunt 471 de persoane internate. Numărul-record înregistrat miercuri, 16 septembrie, vine în urma a 26250 de teste prelucrate.
Nelu Tătaru, despre cele 1713 de cazuri de infectări cu Coronavirus
„Astăzi este ziua cu 1713 cazuri din aproape 26.000 de teste lucrate. Trebuie văzută această creștere în contextul evaluării mai multor teste, dar și în contextul evaluării anumitor focare din anchetele epidemiologice. Noi obișnuim să evaluăm zilnic, la șapte zile, la 14 zile. După cum spuneam, suntem într-o lună în care vom avea o fluctuație a numărului de cazuri, și după numărul de teste, dar și luna cu cele mai multe măsuri de revenire la o cvasi-normalitate, incluzând aici începerea anului școlar, luna de campanie electorală, reînceperea activității în restaurante, cinematografe, revenirea populației din concedii, aglomerarea din transportul în comun și alegerile de la sfârșitul lunii.
În această perioadă ați observat un transport în comun aglomerat, în care trebuie, poate, menționat din nou că trebuie respectate niște reguli. Știu că suntem grăbiți, știu că au început activitățile economice, că a început școala, dar precauțiile trebuie să fie maxime. Estimăm o creștere a numărului de cazuri”, a declarat ministrul Sănătății la Digi24.
Ce spune Ministrul Sănătății despre vaccinul anti-covid
Ministrul Nelu Tătaru a vorbit şi despre vaccinul anti-covid, în urma numărului mare de infectări cu coronavirus. Potrivit acestuia în primul trimestru al anului viitor, țara noastră ar putea beneficia de un vaccin împotriva noului coronavirus.
„Comisia Europeană are în discuţie, în acest moment, în evaluare şi contractarea cu 6 firme producătoare. Sunt deja două care au semnat contractul. Noi suntem acolo, urmează ca în primul trimestru al anului viitor să beneficiem de un prim vaccin şi în prima jumătate să putem să îl şi facem la noi în ţară.
Această pandemie poate fi trecută doar cu respectarea unor reguli. Nu putem să ne imunizăm, decât trecând prin boală sau având un vaccin. Nu ştiu dacă ne permitem să trecem prib boală, în acest moment, forţat. Atunci vom aplica acele reguli şi măsuri care ne-au făcut ca până acum să gestionăm destul de bine această pandemie”, a declarat Tătaru.
Sunt mai multe focare COVID-19 pe teritoriul României
Nelu Tătaru a amintit şi existenţa, în aceste momente, a mai multor focare active pe teritoriul României. Unele focare sunt în căminele de bătrâni, în timp ce altele sunt în centrele de plasament. Iaşul este unul dintre judeţele care se confrunta cu mai multe focare COVID-19.
”Sunt focare mai vechi în desfăşurare şi în general în acele instituţii cu persoane vârstnice, cât şi în anumite unităţi spitaliceşti, dar sunt şi unităţi economice unde avem cazuri pozitive. Rămân judeţe ca Prahova, Iaşi şi în Vaslui avem, în Bucureşti avem raportări. Şi sunt şi teste care sunt lucrate în ultimele 2-3 zile, dar care sunt raportate pe ziua de astăzi.
Rămân la aceeaşi idee în care trebuie să menţinem acele măsuri de precauţie, respectarea igienei, precum şi orice activitate pe care o desfăşurăm. Gestionăm o lună destul de dificilă ca şi activităţi şi mergem pe reperele pe care noi le-am stabilit cu o menţinere pe acel platou, în jur de 1.500 şi cu uşoare fluctuaţii de la o zi la alta, să putem gestiona medical această situaţie”, a mai declarat Tătaru.