Nelu Tătaru a vorbit despre situația din ATI. De asemenea acesta dorește prelungirea stării de alertă
Nelu Tătaru a vorbit astăzi despre cazurile grave de persoane infectate cu noul coronavirus. Ministrul Sănătății a afirmat că în acest moment aproximativ 150 de persoane se află conectați la ventilatoare mecanice în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Accesta a accentuat ideea conform căreia acest prim-plan pandemic se rezolvă inițial în prespitale. Abia săptămâna viitoare va exista o stabilizare a numărului de cazuri.
„Încă nu este finalizată la noi la direcția de interpretare raportul Curții de Conturi. Am văzut că raportul includea tranzacții cu Unifarm. O să discut și cu Unifarm, dar și de acele achiziții care s-au făcut cu un anumit preț. Orice caz nou la terapie intensivă înseamnă și un pacient în stare gravă. Noi avem vreo 150 sunt pe ventilație. Nu trebuie să forțăm numărul. Finalul acestui prim-plan pandemic nu se joacă doar în spitale. El se tranșează în prespitale. De săptămâna viitoare vom avea o stabilizare a numărului de cazuri.
Noi vrem să trecem peste anumite momente, cum este și acesta. Dar în această vară n-avem cum… În condițiile în care vom păstra sub control am putea gestiona un număr cât mai mare de copii la școală, sub regulile aferente. Lumea este mai interesată de Covid-19. Și lumea sună mai des la DSP. Este o perioadă în care începem să conștientizăm această boală. Noi vrem să facem call-centere în toată țara pentru a avea o comunicare cât mai eficientă cu populația”, a declarat Nelu Tătaru.
În cursul acestei zile Nelu Tătaru a anunțat că va solicita prelungirea stării de alertă
Ministrul Sănătății a anunțat astăzi, 11 august 2020, că va propune ca starea de alertă să fie prelungită cu încă 30 de zile. Aceasta expiră pe 16 august. De asemenea, și premierul a menționat că cel mai probabil România va rămâne în continuare sub stare de alertă.
„Propunerea mea ca ministru al Sănătății este de a prelungi starea de alertă. Rămâne ca și CNSU, cu domnul prim ministru Ludovic Orban, să decidă dacă da sau nu. Noi considerăm necesar în acest moment, încă 30 de zile”, a declarat Nelu Tătaru.
Ludovic Orban a vorbit de asemenea despre prelungirea stării de alertă
Premierul Ludovic Orban a menționat că, cel mai probabil, starea de alertă va fi prelungită. Președintele Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a afirmat că nu vor fi impuse restricții suplimentare. Acesta a susținut că se dorește relaxarea măsurilor.
“Orice decizie va ţine de cont contextul epidemiologic pe baza datelor pe care le avem până astăzi. Dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative, cel mai probabil vom prelungi starea de alertă. (…) Mai sunt solicitări de a permite desfăşurarea anumitor activităţi, le vom analiza pe toate, sigur vom ţine cont de punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific din comisia anti-Covid, de INSP şi în funcţie de evaluările pe care le vom avea, vom lua şi deciziile politice”, a declarat Ludovic Orban.