Negocierile cu Ucraina, în viziunea lui Vladimir Putin: „Există unii paşi pozitivi”

de: BZI.ro
16:23, 11 mart. 2022

Vineri, 11 martie, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că vede „paşi pozitivi” în negocierile cu Ucraina. În timpul unei întrevederi cu aliatul său belarus Aleksandr Lukaşenko, Vladimir Putin, fără a oferi alte detalii a făcut o declaraţie asupra negocierilor ruso-ucrainene.

„Vă voi informa (…) despre cum se derulează negocierile, care au loc de acum aproape în fiecare zi. Există unii paşi pozitivi”.

Până în acest moment, trei runde de negocieri au avut loc în Belarus după intrarea în Ucraina a zeci de mii de soldaţi ruşi, acestea fiind focalizate în special asupra creării de coridoare umanitare pentru civili.

Joi, 10 martie, miniştrii afacerilor externe ai Rusiei şi Ucrainei au avut o primă întrevedere de la declanşarea ofensivei ruse, însă nu a fost anunţat niciun progres în vederea încheierii unui armistiţiu.

Preşedintele rus, Vladimir Putin a insistat de mai multe ori în aceste zile asupra faptului că luptele se vor opri atunci când Kievul şi Occidentul vor accepta cererile Moscovei, în special cea privind neutralitatea şi „demilitarizarea” Ucrainei, precum şi recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Peninsulei Crimeea, anexată în 2014.