Negocieri de pace din Turcia! Care sunt șansele ca Ucraina să cadă la un acord cu Rusia
Sunt negocieri de pace în Turcia unde Ucraina și Rusia se întâlnesc după două săptămâni de pauză. Şansele unui acord sunt destul de reduse, potrivit specialiştilor din domeniu. Oficialii ucrainieni susțin că vor să obțină măcar un minim din aceste negocieri. Minimul reprezintă, din punctul de vedere al oficialilor, crearea unor noi coridoare umanitare în țară.
Vă aducem aminte faptul că este a doua rundă de negocieri care are loc în Turcia. Precedenta rundă nu a avut nicio concluzie clară, chiar dacă ambele părți au declarat că au fost realizate progrese reale.
Sunt şanse de negocieri de pace în Turcia?
Acestea sunt primele discuții față în față în mai mult de două săptămâni și există o senzaţie în spaţiul public că cele două părti acţionează pe repede înainte. Rușii au aterizat aseară, iar delegația ucraineană chiar mai târziu, după ceea ce au acuzat întârzieri logistice. Liderul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a vorbit la telefon cu o zi mai devreme cu omologul său rus. El a încercat să-și poziționeze țara ca mediator cheie și, în apel, a cerut Kremlinului să convină asupra unei încetări a focului. Dar speranțele nu sunt mari, susţin specialiştii în domeniu.
Discuțiile sunt între consilieri prezidențiali ruși și ucraineni, nefiind egal cu nivelul miniștrilor de externe care s-au întâlnit în Turcia pentru negocierile de pace eșuate la începutul acestei luni. Discuţiile se vor relua de unde s-au oprit.
Președintele Ucrainei a spus că este dispus să ia în considerare neutralitatea (adică Ucraina nu s-ar alia militar cu alții), dar nu înainte de un referendum sau de retragerea trupelor ruse.
Acest lucru încă pune un prăpastie între poziția sa și cererile Rusiei. Chiar și speranțele pentru noi coridoare umanitare par slabe după ce Ucraina a decis să nu le implementeze din cauza temerilor de atacuri ale forțelor ruse.
Negociatorii ucraineni și ruși se întâlnesc în Turcia pentru discuții față în față pentru prima dată în două săptămâni, Kievul căutând o încetare a focului fără a renunța la teritoriu sau suveranitate.
Ce spun oficialii din Rusia și Ucraina despre negocierile de pace din Turcia
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a spus despre discuțiile de la Istanbul: „Nu facem comerț cu oameni, pământ sau suveranitate”.
„Vrem să obținem minim niște coridoare umanitare, iar maximul este ajungerea la un acord privind încetarea focului”, a spus el la televiziunea națională.
Consilierul Ministerului de Interne ucrainean Vadym Denysenko a spus că se îndoiește că va exista vreo înaintare a discuțiilor.
Un înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA a exprimat îndoieli similare cu privire la speranțele de progres, declarând că președintele rus Vladimir Putin nu pare pregătit să facă compromisuri pentru a pune capăt războiului.
Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că discuțiile de până acum nu au dat niciun progres substanțial, dar este important ca acestea să continue. El a refuzat să ofere mai multe informații. Așadar, aceste negocieri de pace din Turcia încep de la premisa că încetarea focului nu este posibilă momentan.