LIVE VIDEO – Nadia Stoian, antreprenoare, director operațional Exonia, despre consumul prietenos cu mediul de sărbători
Pe 16 decembrie, luni, la ora 12:30, Viorela Dimici va discuta în cadrul #PodcastBZI cu Nadia Stoian, director operațional Exonia, despre utilizarea ambalajelor biodegradabile pentru cadouri de sărbători și educarea publicului pentru un consum conștient și prietenos cu mediul în perioada festivă.
Compania Exonia, cel mai mare producător de ambalaje biodegradabile din Europa de Est, aduce o viziune inovativă în ceea ce privește sustenabilitatea și protecția mediului, iar în cadrul interviului, Nadia Stoian va vorbi despre soluții ecologice pentru organizarea unor sărbători care nu lasă o amprentă negativă asupra naturii.
Pregătirea evenimentelor festive de sărbători poate aduce multă bucurie, dar în același timp reprezintă o provocare pentru mediul înconjurător. Luminițele de Crăciun, ambalajele cadourilor și risipa de mâncare contribuie semnificativ la creșterea cantității de deșeuri. În cadrul interviului, Nadia va aborda metodele prin care putem minimiza acest impact, optând pentru soluții ecologice și sustenabile care să păstreze magia sărbătorilor fără a afecta natura.
Nadia va explica importanța educării publicului cu privire la impactul consumului excesiv de plastic în perioada sărbătorilor și va oferi sfaturi utile despre cum putem să înlocuim produsele tradiționale cu opțiuni mai sustenabile.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.