Mușcătura de tăun: Cât de periculoasă este și când ar trebui să iei măsuri?
Mușcătura de tăun nu este foarte des întâlnită. În general, această insectă, asemănătoare unei muște, preferă să înțepe animalele, însă sunt și cazuri în care omul îi cade pradă.
Tăunul este o insectă de dimensiune mare, care face parte din familia Tabanidae, ordinul Diptera, clasa Insecta. În România, există 7 genuri cu 5 subgenuri și 72 de specii ale acestei insecte. Una din aceste 72 de specii de tăuni, și anume Tabanus bovinus, este foarte frecventă. Alte specii de tăuni din România sunt: Tabanus autumnalis, Pangoria pyritosa, Nemorius vitripennis. Tăunii adoră să trăiască în liziera pădurilor și în regiunile de pășune, care se află până la 2000 de m altitudine. Pentru a putea să-și matureze ouăle, majoritatea tabanidelor femele se hrănesc cu sânge de mamifere. Larvele de tăuni își fac veacul în solul umed.
Mușcătura de tăun poate fi extrem de periculoasă!
Pe cât este de dureroasă, pe atât este de periculoasă mușcătura de tăun. Prin intermediul acesteia se transmit bacterii și viruși, ce generează infecții grave. Chiar dacă, de cele mai multe ori, mușcătura de tăun nu provoacă reacții, care vă pot pune viața în pericol, este recomandat să vă prezentați de urgență la medic, dacă locul mușcăturii se umflă puternic și se umple cu puroi. De asemenea, nu stați pe gânduri nici dacă pielea din jurul mușcăturii își schimbă culoarea sau apar și alte umflături pe piele.
Durerea, umflarea și înroșirea zonei mușcate nu sunt singurele simptome pe care le puteți experimenta, după ce vă mușcă un tăun. Pot apărea dureri de cap, stări de somnolență, apatie sau febră. În plus, își poate face apariția și șocul anafilactic. Acesta este și cazul unui bărbat, de doar 54 de ani, din Alba Iulia, care a decedat, după ce a fost înțepat de un tăun, potrivit ziarulunirea.ro.
Bărbatul a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe Alba Iulia, după ce a fost înţepat fatal de un tăun. După manevre de resuscitare îndelungate, pacientului nu i-au mai revenit semnele vitale, fiind declarat decesul. Se pare că acesta a încercat să despice un buștean în care își făcuse cuibul tăunul ucigaș. A început să se simtă rău, să se sufoce, și a chemat ambulanța. La sosirea paramedicilor a intrat în stop cardio-respirator.
Un caz asemănător a avut loc și la Iași, unde un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a fost mușcat de o insectă. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a decedat.
Atenționări de la specialiști în privința înțepăturilor de insecte
Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că, în perioadele în care temperatura este foarte mare, insectele, în special femelele, devin foarte agresive, astfel încât reprezintă un real pericol pentru persoanele care le ies în cale. De obicei, înțepăturile de insecte nu sunt fatale, ci sunt urmate de dezvoltarea unor iritaţii locale de mici dimensiuni, uşor dureroase (albină, viespe, păianjen, furnici) sau pruriginoase (ţânţar, purici, musculiţe), care trec spontan în câteva zile. Însă, există și excepții. Unii pacienți pot experimenta reacţii alergice severe urmate, uneori, de deces.
Alergia poate apărea ca o reacție locală extinsă, o zonă umflată (edem) mai mare la locul de înţepătură, înroşire (eritem), mâncărime (prurit), ce persistă câteva zile.
În cazurile grave, o mușcătură de insectă poate duce la senzaţie de respiraţie dificilă, o erupţie cutanată generalizată, la distanţă de locul înţepăturii, ameţeală, scăderea brutală a tensiunii arteriale, pierderea conştienței. Aceste simptome evoluează spre șocul anafilactic, șoc ce poate pune viața pacientului în pericol. Unicul remediu pentru a scăpa cu viață este injecția imediată cu adrenalină.