Munți de gunoaie apăruți ilegal la doi pași de cartierul bogaților. Localnicii înoată printre deșeuri: „Se simte un miros îngrozitor, iar până acum nu s-a făcut nimic” – GALERIE FOTO

de: Cosmina Puiu
02:00, 27 ian. 2023

Într-o zonă din comuna Rediu, la doi pași de Copou, au apărut munți de gunoaie, iar localnicii înoată printre deșeuri. Aceștia mărturisesc că problema persistă de câteva luni, iar autoritățile n-au făcut nimic până acum. Ba mai mult, unul dintre săteni și-a luat inima-n dinți și a vizitat zona, unde a remarcat o haită de câini ce trăiesc acolo în niște cuști special amenajate

Localnicii comunei Rediu sunt exasperați de numeroasele gunoaie care par a fi lăsate intenționat de câteva luni bune. Aceștia susțin că este o zonă populată, unde oamenii aleg să circule des, însă acum sunt opriți de câinii care trăiesc printre munții de gunoaie. S-au făcut sesizări către Garda de Mediu (GM) Iași, iar reprezentanții au transmis că vor soluționa problema împreună cu primarul comunei. Primarul comunei Rediu susține o să meargă pe teren.

Munții de gunoaie apăruți ilegal în comuna Rediu Iași sunt motivele principale de supărare ale sătenilor, care sunt nevoiți să ocolească porțiunea sau să înoate printre deșeuri

În comuna Rediu, localnicii înoată printre deșeuri

Aceștia susțin că este o zonă populată, unde oamenii aleg să circule des, însă acum sunt opriți de câinii, care trăiesc printre munții de gunoaie

Munții de gunoaie apăruți ilegal în comuna Rediu sunt motivele principale de supărare ale sătenilor care sunt nevoiți să ocolească porțiunea sau să înoate printre deșeuri.

„Este dezastru. Sunt numeroase gunoaie care nu par a fi aruncate de câte un trecător. Sunt adunate în trei porțiuni din câmpul acesta. Se simte un miros îngrozitor până în sat, iar până acum nu s-a făcut nimic, chiar dacă a fost înștiințată și Garda de Mediu”, mărturisește un cetățean al comunei Rediu.

Mai mult decât atât, localnicii au remarcat și foarte mulți câini care trăiesc în această zona, pentru că au cuști special amenajate, iar ei bănuiesc că sunt lăsați intenționat ca să oprească trecătorii din a mai circula pe acolo.

„De foarte mult timp vin în zona asta ca să mă plimb și să fotografiez păsări, pentru că asta-i pasiunea mea. În ultima perioadă am observat și foarte mulți câini mari care trăiesc aici. Au și cuști special amenajate și sunt agresivi. Când simt sau aud că se apropie cineva, încep să vină spre tine și să latre foarte tare. Cei care nu știu despre ei pot ajunge să fie mâncați”, relatează un alt localnic.

Au fost făcute sesizări către Garda Națională de Mediu, care au trimis sesizare către primarul comunei

Constantin Grosu: „Trimit acum pe cineva în zonă”

Reporterii BZI l-au contactat pe Constantin Grosu, primarul comunei Rediu pentru a obține un punct de vedere

Reprezentanții Gărzii de Mediu din Iași au trimis o sesizare către primarul comunei, pentru a verifica și soluționa problema cu care se confruntă localnicii din Rediu.

„Vom face verificări cu privire la aspectele semnalate. Primăria comunei Rediu trebuie să facă curățenie în zona menționată, iar dacă nu se vor lua măsuri, vom aplica sancțiunile prevăzute de lege”, transmite Gheorghe Bacușcă, comisar șef al GM Iași.

Atât oamenii și companiile, cât și autoritățile publice, printre care și primăriile, pot fi amendate pentru încălcarea regulilor atunci când vine vorba despre deșeuri. Abandonarea lor este interzisă și pedepsită, potrivit Legii 211/2011, principala lege cu privire la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.

Reporterii BZI l-au contactat pe Constantin Grosu, primarul comunei Rediu, care a transmis că nu știe despre situația semnalată, dar că va trimite o echipă pe teren să facă verificări.

„Nu știu despre ce este vorba. Vă rog să-mi spuneți zona exactă sau să-mi trimiteți o fotografie și trimit în cel mai scurt timp o echipă pe teren să facă verificări. Momentan, la mine nu a ajuns nicio sesizare de acest gen”, declară Constantin Grosu, primarul comunei Rediu

După aproximativ 3 ore, primarul comunei a fost contactat din nou pentru a afla dacă a făcut verificările din teren și dacă poate pronunța soluționarea.

„Da, am trimis pe cineva în teren. Sunt niște gunoaie pe un deal, cum sunt în fiecare comună și chiar în fața blocului. Nu este subiect de prima pagină, vom face curățenie și atât. Mulțumim pentru interesul acordat”, precizează primarul comunei în legătură cu faptul că localnicii înoată printre deșeuri.