Municipiul Iași a intrat în scenariul roșu! Câți preșcolari, elevi și liceeni mai vin la cursuri și cine face cursuri on-line. Cum funcționează școlile în municipiu și județ

de: BZI.ro
16:01, 19 mart. 2021

Municipiul Iași a intrat în scenariul roșu (rata de infecție COVID-19 de peste 1 la mie)! Astfel, de luni, 22 martie 2021, în unitățile de învățământ preuniversitar din oraș se aplică alte reguli! Astfel, doar preșcolarii, școlarii de clasele I-IV și, după model hibrid (două săptămâni la școală și două on-line) cei de clasa a VIII-a și a XII-a mai participa la cursuri față în față. Asta până se va ajunge la o rată de infecție de 6 la mia de locuitori. Restul elevilor intră în activitatea exclusiv on-line

Autoritățile locale județene au anunțat că Municipiul Iași a intrat în scenariul roșu (rata de infecție COVID-19 de peste 3 la mie). Astfel, în unitățile de învățământ preuniversitar din oraș se aplică alte reguli de luni, 22 martie 2021! Doar preșcolarii, școlarii de clasele I-IV și, după model hibrid (două săptămâni la școală și două on-line) cei de clasa a VIII-a și a XII-a mai participa la cursuri față în față. Asta până se va ajunge la o rată de infecție de 6 la mia de locuitori. Restul elevilor intră în activitate didactică exclusiv on-line. Documentul oficial poate fi consultat AICI!

Scenariile de funcționare a unităților de învățământ din județul Iași pentru săptămâna 15-19 martie 2021

Deja, în conformitate cu Ordinul nr. 3235/93 din 4 februarie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică. Raportare la incidența epidemiologică din data de 12 martie 2021, la nivelul județului Iapi, dintr-un total de 98 de unități teritorial adminstrative, 74 sunt în scenariul verde, 21 în scenariul galben, iar 3 în scenariul roșu.

Care este incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor a localităților unde este mai mare de 3/1.000 locuitori

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori în Miroslava, Roșcani, Valea Lupului (scenariul roșu), între 1 și 3/1000 de locuitori în municipiul Iași, Bălțați, Bârnova, Ciurea, Costești, Dumești, Gorban, Holboca, Horlești, Ion Neculce, Ipatele, Lețcani, Mircești, Mogoșești Siret, Movileni, Popricani, Românești, Ruginoasa, Schitu Duca, Tomești, Țibana, (scenariul galben) și sub 1/1000 de locuitori în celelalte localități (scenariul verde). În conformitate cu aceste date, incidența epidemiologică s-a modificat în 19 unități teritorial administrative: în 6 unități aceasta a coborât sub 1/1000 de locuitori și s-a trecut de la scenariul galben la cel verde, în 10 unități incidența a depășit 1/1000 de locuitori și s-a trecut de la scenariul verde la cel galben, în 3 unități incidența a scăzut sub 3/1.000 locuitori și s-a trecut de la scenariul roșu la cel galben.

Ce scenarii de funcționare se aplică în toate școlile și liceele din Iași

În conformitate cu Hotarârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (https://www.bzi.ro/comitetul-judetean-pentru-situatii-de-urgenta-iasi-a-transmis-deciziile-punctuale-pe-scoli-ca-urmare-a-aparitiei-cazurilor-covid-19-4041114) (CJSU) Iași nr. 43 din data 12.03.2021, se înregistrează următoarea situație: – 378 de unități de învățământ în Scenariul 1 (verde): participarea zilnică, cu prezența fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

În 255 de unități de învățământ în Scenariul 2 (galben): participarea zilnică, cu prezența fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și participarea zilnică, în sistem on-line, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. În 16 unități de învățământ în Scenariul 3 (roșu): participarea zilnică, cu prezența fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și participarea zilnică, în sistem on-line, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.