Primăria Municipiului Iași continuă programul de finanțare a proiectelor societății civile. Până joi, 27 aprilie 2023, au fost depuse 97 de planuri
Primăria Municipiului Iași, în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 73/2023 a Legii nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, și a Legii nr. 186/2003, privind susţinerea şi promovarea culturii scrise, continuă programul municipal de finanțare a proiectelor societății civile, care va programa o singură sesiune de selecție a proiectelor.
Până la termenul-limită de depunere a propunerilor, joi, 27 aprilie 2023, municipalitatea a primit nu mai puțin de 97 de planuri. Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă între 28 aprilie și 31 mai 2023, iar durata de implementare va fi până la 15 noiembrie 2023.
Programul de finanțare a proiectelor societății civile continuă
Primăria a făcut anunțul. Programul de finanțare a proiectelor societății civile continuă. Este important de precizat faptul că acesta este un instrument de subvenționare adresat organizațiilor neguvernamentale, dezvoltat și susținut financiar de municipiul Iași, în baza legii privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, precum și a altor prevederi legale în vigoare, cu referire specifică la domeniile finanțate.
Suma totală alocată programului de la bugetul local este de 3.500.000 de lei, defalcată pe domenii, fiind eligibile doar proiectele anuale, după cum urmează: domeniul cultural – 1.000.000 de lei; domeniul tineret – 1.000.000 de lei; domeniul guvernare transparentă şi participativă – 200.000 de lei; domeniul social – sănătate – educaţie – mediu – 1.200.000 de lei.
Pentru aceste categorii, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 10 la sută din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării pe fiecare domeniu în parte. În ceea ce privește domeniul culturii scrise, suma alocată este de 100.000 de lei Pentru această categorie, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 40 la sută din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat.
Beneficiarii direcți sunt organizaţiile neguvernamentale care propun pentru fiecare domeniu în parte proiecte cu impact la nivelul comunităţii locale și care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Regulamentul referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi, în baza Legii nr. 350/2005.
Durata proiectelor poate fi de maxim 12 luni
Programul de finanțare nerambursabilă îşi propune să sprijine inițiative și acțiuni în domeniul sănătății, social, educațional, guvernării transparente şi participative, tineretului și mediului organizațiilor neguvernamentale, responsabilizării și creșterii calității serviciilor acordate cetățenilor, pentru a contribui la dezvoltarea comunității.
„Durata proiectelor anuale poate fi de maxim 12 luni (pe parcursul unui singur an calendaristic), cu contracte anuale încheiate în limita plafonului alocat în cadrul bugetului anual și a rezultatelor obținute pe proiect”, se arată în regulamentul privind finanțarea proiectelor societății civile din Iași.
Solicitanții eligibili sunt organizațiile neguvernamentale, apolitice, nonprofit, recunoscute de lege. Sunt încurajate parteneriatele între diferiți actori sociali, în scopul de a servi mai bine obiectivele stabilite pentru proiect. Cu toate acestea, solicitanții pot acționa fie individual, fie în parteneriat.
„Toate activitățile unui proiect trebuie să se desfășoare în municipiul Iași. Cu toate acestea, dacă există o justificare adecvată și convergentă cu obiectivul programului, sunt permise excepții pentru anumite evenimente, cum ar fi o mică parte din activități (10 la sută din bugetul proiectului), care implică schimbul de experiență, instruiri, vizite de studiu, participare la seminarii sau conferinţe etc., toate acestea putând avea loc doar pe teritoriul României”, se mai arată în regulamentul privind finanțarea proiectelor societății civile din Iași.
Recent, municipalitatea ieșeană a anunțat faptul că programul de finanțare a proiectelor societății civile continuă. Până în prezent, peste 90 de planuri au fost depuse.