Motivul pentru care Oana, sora Deliei Matache, nu mai cântă. Ce spune mama lor, Gina Matache
Gina Matache, mama Oanei și a Deliei, a vorbit în cadrul unei emisiuni de televiziune despre motivele pentru care sora artistei nu a mai urcat pe scenă.
În cadrul unui interviu, Gina Matache, mama Oanei și a Deliei, a vorbit despre alegerile pe care le-a făcut una dintre fiicele sale. În urmă cu mai mulți ani, Oana Matache mărturisea faptul că face parte din grupul de backing vocals în trupa surorii sale, Delia, însă muzica fiind, momentan, doar un job pentru aceasta.
Chiar dacă Delia și Oana au împărtășit dragostea față de muzică ani la rând, cea din urmă a ales să se dedice complet vieții de familie și să își crească cei doi copii. Chiar dacă este o tânără talentată, Oana a ales să își câștige existența din alte surse, una dintre acestea fiind în mediul online. Este influencer. La un moment dat, Oana mărturisea:
”Pentru că sunt influencer (și îmi doresc să inspir, nu să “influențez”) jobul meu e să endorsez cele mai mișto produse (concepte, idei), iar de multe ori trebuie să fur din timpul cu copiii mei că să creez content “inspiring” și cât mai clean, în care produsul arată pretty”.
Gina Matache: ”A pus stop la muzică”
Gina Matache a mărturisit faptul că Oana s-a retras de ceva timp din industria muzicală, alegând să pună accent pe creșterea copiilor săi.
”Oana este o mămică extraordinar de grijulie și, în același timp, își face și treaba, câștigă un bănuț. Nu îi este dor de scenă. Ea nu este genul, a făcut asta o perioadă cu sora ei, dar după a zis că nu se regăsește. A pus stop la muzică, la acest moment, nu știu mai târziu ce se va întâmpla. Se ocupa foarte mult de copii, eu o mai ajut din când în când. Simte că nu este locul ei acolo, ea a fost mereu mai retrasă, deși este foarte talentată. Ea este în zodia Capricorn, nici măcar nu vrea să fie văzută foarte mult. O să vină nepoții din urmă. Mi-aș dori ca nepoții mei să aleagă calea aceasta. Vom vedea ce se va întâmpla. Mă bucură enorm că trăiesc această perioadă și pot să vorbesc cu ei, să mă înțeleg cu ei”, a declarat Gina Matache.