Motivul pentru care Diana Șoșoacă nu a devenit balerină. Detalii nebănuite din viața senatoarei
În urmă cu câteva luni, vestea că Diana Șoșoacă și-ar fi dorit să devină balerină lua prin surprindere și amuza totodată o țară întreagă. Totodată, la acel moment, senatoarea se lăuda că a avut spectacol cu Lacul Lebedelor, care a fost un succes. În altă ordine de idei, Diana Șoșoacă este un personaj politic destul de controversat, o adeptă ferventă a teoriilor conspirațiilor.
Diana Șoșoacă este un personaj relativ nou în politică, aceasta devenind senator în Parlamentul României din partea AUR. Însă, în urmă cu un an aceasta a fost exclusă din partid, ea invocând motive financiare. În plan profesional, Diana Șoșoacă este avocată şi provine dintr-o familie cu renume. Mama ei, Alice Florescu-Bleoțu, este un medic ginecolog de renume. În plan personal, aceasta este la a treia căsătorie şi are un băiat în vârstă de 19 ani şi o fată de 8 ani. În urmă cu ceva timp, ea declara că nu s-a înţeles cu foştii soţi deoarece este „insuportabilă şi autoritară”. La începutul acestui an, o informație cu privire la Diana Șoșoacă surprindea și amuza totodată opinia publică din România, și anume că aceasta a fost pasionată de… balet.
Din ce cauză nu a devenit Diana Șoșoacă balerină
În cadrul intervențiilor sale, senatoarea independentă a dezvăluit mai multe aspecte legate de viața politică, dar și din viața personală. În spațiul public au mai fost vehiculate, de-a lungul timpului, informații despre copilăria politicianei. Diana Șoșoacă ar fi făcut foarte mult sport când era mică și ar fi fost supusă și unor pedepse dure din cauza faptului că citea mult și dormea mai puțin.
S-a mai aflat că Diana Șoșoacă ar fi făcut atletism fond, 5.000 de metri, precum și gimnastică și balet. Nu toată lumea vrea să dea crezare acestor lucruri. Și nu doar acestora, politiciana fiind acuzată că a fabricat multe dintre povestirile despre copilăria sa. În cadrul interviului acordat jurnalistei Denise Rifai, senatoarea ar fi dezvăluit și motivul pentru care nu a devenit balerină, de fapt. potrivit jurnaliștilor de la Impact.ro.
„Am avut spectacol și în Lacul Lebedelor și a fost un succes”, a spus Diana Șoșoacă, potrivit materialului promo.
Răspunsul complet la această întrebare îl vom afla duminică, 24 iulie, când va fi difuzată emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Ce s-a întâmplat cu interviul Dianei Șoșoacă la Kanal D
Interviul acordat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, a fost realizat încă de la începutul anului 2022. Ar fi trebuit să fie difuzat în luna februarie 2022, însă șefii postului de televiziune au decis să înlocuiască programul cu o reluare a unei emisiuni cu Andreea Mantea.
Diana Șoșoacă a avut o reacție controversată, după ce Kanal D nu a difuzat interviul dat lui Denise Rifai. Cunoscuta senatoare a transmis românilor care așteptau cu sufletul la gură difuzarea ediției de pe 27 februarie, că interviul a fost anulat „de sistem”, după ce politiciana ar fi arătat „Adevărul pe care televiziunile îl asasinează” în Vama Siret.
Nu se cunosc prea multe informații legate de motivul pentru care interviul cu Diana Șoșoacă a fost amânat pentru o perioadă atât de lungă de timp. Cert este că, potrivit paginademedia.ro, Kanal D a decis, până la urmă, să difuzeze emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” care o are invitată pe Diana Șoșoacă pe data de 24 iulie, începând cu ora 22.30.