Prima pagină » Local » Mormintele soldaților ruși din Iași au fost inscripționate cu litera Z – VIDEO
Mormintele soldaților ruși din Iași au fost inscripționate cu litera Z - VIDEO

Mormintele soldaților ruși din Iași au fost inscripționate cu litera Z – VIDEO

22 mart. 2022, 07:01,
în Local

Poliţiştii din cadrul secției Pașcani s-au sesizat din oficiu şi au început mai multe verificări după ce pe mormintele rușilor a apărut litera Z. Oamenii legii au constatat faptul că incidentul a avut loc în localitatea Moțca din judeţul Iași și au întocmit și un dosar penal în acest sens. Nu se cunoaște cu exactitate cine se face vinovat:

„La data de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pietrele funerare dintr-un ansamblu funerar, situat în comuna Moțca, au fost efectuate inscripții cu vopsea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanarea de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au afirmat oamenii legii.

Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4

Ce semnficație au literele V și X de pe tancurile Rusiei în Ucraina

Odată cu izbucnirea războiului ruso-ucrainean, pe Internet au circulat diverse imagini și filmulețe cutremurătoare cu situația din Ucraina. În cadrul acestora se poate observa că tancurile rusești poartă niște litere, fiecare având însemnătatea ei.

Potrivit playtech.ro, în SUA, majoritatea vehiculelor și elicopterelor militare de luptă au în echipament un sistem de identificare de luptă bazat pe radio. Astfel, acestea au posibilitatea de a depista forțele prietene pentru a nu le atacă. Se pare însă că tancurile, camioanele, elicopterele și vehiculele blindate rusești nu dețin acest lucru. În schimb, ele au semnale de recunoaștere vizuală pentru a le putea distinge de armata ucraineană, care utilizează cam același echipament ca Rusia.

 

Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
redactia.ro
Răsturnare de situație. Cine va fi până la urmă premierul României. Nicușor Dan va face anunțul azi
Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
a1.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Playtech.ro
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă din mașină
observatornews.ro
Domeniul care a luat amploare în România. Se câştigă 3.000-4.000 de euro
Playsport.ro
Un bărbat s-a îndrăgostit de ChatGPT și i-a cerut să se căsătorească cu el. Iubita reală încă încearcă să...
Evz.ro
Greșeală fatală în mașină. Tetiera e marea problemă
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Ce sunt fluturii Buha gamma și de ce au apărut în număr mare în București. Pot distruge grădinile și culturile. Cum scapi de ei
Dailybusiness.ro
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
RomaniaTV
Zile libere de care nu ştiai: Cum poţi să iei bani fără să mergi la job două zile. Alte concedii pe care poţi să le ceri oricând
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Adio garanţia de 50 de bani la punctele de reciclare. Românii, campioni în campania SGR
redactia.ro
Scandal între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. De ce nu se înțeleg cei doi și soluția extremă la care se gândește președintele României
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`