Monica Odagiu a aflat vestea oficială! Poliția a dat verdictul final în cazul morții lui Alexandru
Au trecut trei săptămâni de când actrița Monica Odagiu a accidentat mortal un tânăr în vârstă de 33 de ani, iar ancheta poliției a fost finalizată.
Ziua de 9 aprilie va rămâne, pentru totdeauna, în mintea Monicăi Odagiu drept una dintre cele mai îngrozitoare din viața ei. În timp ce circula regulamentar în centrul Capitalei, tânăra de 26 de ani a lovit mortal un tânăr care i-a sărit, pur și simplu, în fața mașinii. Actrița a fost nevoită să petreacă ore întregi la poliție și să dea explicații, iar mai apoi să facă se supună unor analize de sânge, pentru a exclude posibilitatea să fi consumat alcool sau alte substanțe interzise.
Actrița și-a anulat, mai apoi, toate spectacolele din luna aprilie, preferând să plece din București, alături de mama sa, pentru a trece peste șocul suferit. Conform informațiilor apărute la doar câteva ore după accident, Alexandru, tânărul de 33 de ani, ar fi încercat să se sinucidă. După apariția primelor imagini înregistrate de o cameră din trafic, speculațiile au început să “curgă” în avalanșă. Ba că ar fi fost dat afară de la locul de muncă, ba că s-ar fi certat puternic cu mama lui pentru problemele cu alcoolul. Rudele au infirmat categoric toate aceste ipoteze.
Monica Odagiu a aflat vestea oficială!
La aproape o lună de la acel moment terifiant, poliția are deja un rezultat final al anchetei. Organele legii au vizionat mai multe camere de luat vederi care “băteau” în locul în care s-a întâmplat accidentul, ajungând la concluzia că Alexandru, în vârstă de 33 de ani, nu a încercat să se sinucidă, ci pur și simplu s-a dezechilibrat sau a leșinat.
Din nefericire, în cădere, partea superioară a corpului său a fost lovit frontal de mașina condusă de Monica Odagiu, iar rănile suferite la cap au fost incompatibile cu viața. Poliția mai așteaptă raportul INML, care va arăta, cu exactitate, dacă tacă tânărul consumase alcool, dar și care este motivul pentru care a leșinat în momentul fatidic, scrie cancan.ro
Dosarul va fi clasat!
Polițiștii au urmărit înregistrările video și au luat declarațiile a zeci de martori aflați la fața locului, ajungând la concluzia că Monica Odagiu a respectat toate regulile de circulație și că reacțiile ei de după accident au fost cele mai potrivite în astfel de situații. Actrița a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a evita accidentul, motiv pentru care nu se va deschide dosar penal pe numele său.
Cel mai probabil, dosarul va fi clasat ca accident, iar speța va fi închisă. Monica Odagiu merge de câteva ori pe săptămână la psiholog, în încercarea de a trece peste toate acele momente. Potrivit propriilor declarații, ea pur și simplu nu poate uita chipul bărbatului întins pe caldarâm, plin de sânge.