Monica Macovei, prima reacție după accidentul în care a fost implicată. Fostul ministru dă vina pe motociclist
Un motociclist a fost grav rănit, sâmbătă după amiază, în Mangalia, într-un accident rutier în care a mai fost implicată o maşină. Circulaţia rutieră în zonă este restricţionată. Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, se afla la volanul autoturismului implicat în accidentul rutier din zona Mangalia. Ea a explicat că mergea pe banda potrivită, nu pe contrasens, iar motociclisul a intrat din plin în aripa stângă a maşinii, moment în care au fost declanşate airbag-urile, iar cauciucul din stânga, faţă, s-a spart.
„Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei, sâmbătă pe Facebook.
Conform primelor cercetări, într-o curbă, conducătoarea auto a pătruns pe contrasens şi a intrat în motociclistul care circula din sens opus, potrivit surselor din cadrul anchetei.
„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, şi o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis IPJ Constanţa.