Monica Bârlădeanu a avut o ținută de senzație la nunta creatoarei brandului M. Marquise! Frumoasa actriță a dorit să se retragă din showbiz

de: BZI.ro
16:30, 22 aug. 2022

Monica Bârlădeanu a purtat o rochie ce a atras toate privirile la nunta Andreei Mia. Aceasta este chiar una dintre clientele fidele ale creatoarei brandului M. Marquise. Cu toate că actrița nu și-a întâlnit până acum iubirea și nu a mers în fața altarului, a spus ce caută la un bărbat.

În urmă cu 9 ani, frumoasa șatenă a dorit să se retragă din lumea showbiz-ului. Motivul este uluitor, dar în cele din urmă a reușit să treacă peste momentele dificile prin muncă. 

Monica Bârlădeanu a purtat o rochie extrem de elegantă la nunta Andreei Mia

Andreea Mia, creatoarea brandului vestimentar M. Marquise, s-a căsătorit, iar de la nunta sa nu a lipsit nici Monica Bârlădeanu. Evenimentul a avut loc la catedrala catolică Sfântul Iosif, unde a avut loc și botezul fiului său, Mathias Alric. Actrița a purtat o rochie foarte elegantă, lungă, ce a fost creată chiar de către mireasă. Frumoasa brunetă a optat pentru o vestimentație cu un decolteu adânc și aplicații prețioase. Acestea au fost aplicate la mâneci și la corsaj. Ținuta sa a fost una de gală și a furat privirile tuturor. Monica Bârlădeanu este una dintre clientele fidele ale Andreei Mia, fiind una dintre cele mai vechi promotoare ale brandului. 

Cu toate că este una dintre cele mai frumoase actrițe din România, Monica Bârlădeanu nu a pășit până la momentul de față în fața altarului. De-a lungul vremii a fost curtată de mulți bărbați celebri, însă nici unul nu i-a furat inima. Vedeta a precizat că pentru a fi cucerită, trebuie să existe o mare compatibilitate între ea și partenerul său. De asemenea, a spus că și-ar dori și doi copii.

„Cred că un partener trebuie să ți se potrivească, în primul rând. Decalaje în forme de cunoaștere pot exista, sunt bine-venite chiar, pentru că așa înveți de la celălalt. Dar asta se reflectă și în nivelurile de conștiință, atunci va exista unul care se uită profund la lucruri și unul căruia nu-i pasă. Iar cei doi n-ar face casă bună, după experiența mea.”, a declarat Monica Bârlădeanu.

Frumoasa actriță a dorit să se retragă din showbiz

Cu toate că are un succes răsunător, actrița a dorit să se retragă din lumea showbiz-ului în urmă cu 9 ani. Din cauza unei dezamăgiri mari pe care a avut-o în dragoste, frumoasa șatenă voia să renunțe la lumina reflectoarelor. După ce relația cu Bobby Păunescu a luat sfârșit, Monica Bârlădeanu a decis să părăsească pentru o vreme lumea televiziunii. Aceasta a povestit că a trecut prin clipe de coșmar, era foarte rănită și nu voia să împărtășească cu toată lumea durerea prin care trecea. Mai mult de atât, actrița a spus că a plecat pentru o perioadă în Los Angeles pentru a se afunda în muncă. 

„În 2013 am vrut să plec din showbiz. Treceam printr-o despărțire și simțeam că nu vreau să împărtășesc cu nimeni prin ce trec. Și astăzi consider că, odată ce ai crăpat ușa dormitorului tău, a intrat toată lumea și nu mai iese de acolo niciodată. Toată lumea va avea o părere despre viața ta personală.”, a precizat actrița. 

Monica Bârlădeanu este mereu o apariție ce atrage toate privirile și așa s-a întâmplat și la nunta Andreei Mia. Frumoasa șatenă a purtat o rochie elegantă ce a fost creată chiar de creatoarea brandului M. Marquise.