Monica Anghel a apelat recent la două intervenții estetice la nivelul feței

de: Pruna Gabriela
18:02, 31 aug. 2022

Monica Anghel a împlinit 51 de ani pe 1 iunie 2022, iar recent a optat pentru două intervenții estetice la nivelul feței. Momentan, solista nu-și mai dorește nicio altă procedură de înfrumusețare.

Artista a apelat recent la o nouă schimbare, motiv pentru care a călcat pragul medicului estetician. Dacă Monica Anghel a început șirul schimbărilor prin faptul că a reușit să câștige lupta cu kilogramele în plus, de această dată, vedeta și-a făcut două intervenții la nivelul feței.

Monica Anghel a apelat recent la două intervenții estetice la nivelul feței

Monica Anghel a mărturisit că a apelat la botox din cauza ridurilor și la nivelul buzelor, a apelat la o procedură care include acidul hialuronic pentru un contur mai bine evidențiat.

„Mi-am făcut puțin botox deasupra, pentru că mereu stau încruntată. Acum m-am mai educat. Fi-miu mă întreba dacă eram supărată și m-am văzut în oglindă. Stăteam încruntată pentru că nu îmi puneam ochelarii. Mi-am făcut și o jumătate de ml de acid hialuronic. În zona buzelor. Le-am conturat”, a declarat Monica Anghel la Ego Life.

Monica Anghel a declarat război kilogramelor

Monica Anghel a declarat război kilogramelor în 2017, când s-a înscris într-un program de slăbire complex care a ajutat-o să dea jos circa 30 de kilograme. Artista a povestit care este programul alimentar. Dimineața, Monica Anghel mănâncă o omletă cu semințe de chia, fără prea mult ulei, la 10:00 mănâncă migdale sau nuci, iar la 12:00, ciorbă de legume, dar fără pâine.

„Am slăbit 30 kg. Am intrat în acest program, Good Life, de pe 1 octombrie 2017. Sunt monitorizată săptămânal de un nutriţionist, kinetoterapeut, fizioterapeut şi psiholog. Îmi fac analizele din 3 în 3 luni. Ultima dată mi-a ieşit ureea mare la analize şi atunci medicul nutriţionist mi-a spus să reduc consumul de carne. Mi-a zis să ţin două zile de post pe săptămână. Am avut o mare voinţă şi iată că se poate. În paralel, fac şi sport. Dimineața, la prima oră, mănânc o omletă cu semințe de chia, fără prea mult ulei. Pe la 10:00 mănânc 10-15 migdale sau nuci. La 12:00 servesc o ciorbiță de legume, dar fără pâine. A fost alegerea mea să renunț la pâine. Sunt multe mese, e totul foarte sănătos”, a relatat Monica Anghel pentru Click, acum câteva luni.

Cântăreața și-a continuat ritmul de viață sănătos

După ce a slăbit, îndrăgita cântăreață și-a continuat ritmul de viață sănătos, face mișcare cât de des poate și este atentă la alimentație.

„Când merg la sală fac cardio și greutăți. Nu în fiecare zi, nu ridic greutăți mai mari de 20 de kilograme, deoarece am fost operată pe coloană și trebuie să am grijă. Acasă lucrez cu greutăți foarte mici. (…) Nu trebuie neapărat să mergem la sală, putem să facem mișcare în aer liber. Putem să mergem în parc sau să mergem într-o pădure. Anul acesta împlinesc 51 de ani și nu e vorba despre frumusețe, este vorba despre sănătate și bucuria de a trăi”, a spus Monica Anghel, potrivit spynews.ro.