Momente de viață – gânduri de ieri și de azi sub semnul viitorului LIIS  

de: BZI.ro
10:12, 20 mai 2021

Săpămâna aceasta a fost una specială pentru elevii și profesorii Liceului de Informatică „Grigore Mosil”, Iași care au sărbătorit 50 de ani de învățământ informatic. Seria evenimentelor aniversare din luna mai 2021 s-a încheiat astăzi cu Momente de viață, puntea între generații, între absolvenți și elevi. 

Mesajele elevilor au împodobit gardul liceului cu gândurile de recunoștință pentru profesorii care se dedică întru totul educării elevilor și cu aprecierile pentru instrumentele care facilitează învățarea informaticii: Îți urez câți mai mulți ani în activitate. Tu ești vântul de sub aripile noastre. Am învățat multe lucruri importante pe băncile tale. La mulți ani, LIIS! sau Felicitări, LIIS pentru toată activitatea desfășurată de la înființare. Sunt mândră că fac parte din minunatul colectiv al liceului. Îmi doresc ca și generațiile viitoare să guste din spiritul LIIS: unitate în colectiv, performanță în educație, diversitate în activități, dedicare din partea profesorilor. 

Momentele de viață au fost esența evenimentului, iar startul acestora a fost dat de doamna profesor Carmen Losonczy, absolventă a Liceului de Informatică „Grigore Mosil”, Iași, promoția 1976 și director al liceului în perioada 1999 – 2018. Adina Romanescu, director adjunct 6 ani în echipă cu doamna Carmen Losonczy a pregătit o prezentare în imagini care au transmis stări de spirit, rezultate, inițiative, proiecte, încercând să evidențieze dedicația constantă pentru devenirea LIIS a doamnei director Carmen Losonczy. 

Cine a participat

Dialogurile profunde și emoționante au continuat între absolvenții Liceului de Informatică „Grigore Mosil”, Iași și elevi, cadre didactice. Dintre invitații speciali la eveniment, menționăm alături de doamna profesor Carmen Losonczy:

  • Conf.dr. Liviu Ciortuz de la Facultatea de Informatică, Univ. „Al. I. Cuza” Iașișef de promoție 1980, participări la Olimpiada Națională de Informatică și premiul I la Olimpiada Națională de Informatică;
  • Prof Silvia Grecu – absolvent LIIS, promoția 1982, iar din 1993, profesor al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași;
  • Inspector școlar Rodica Leontieș – absolvent LIIS, promoția 1983, iar din 2014, profesor al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași;
  • Dan Zaharia – șef al promoției 1994, fondator FAB LAB, co-fondator DIGITAL STACK, (o școală informală de IT unde sunt descoperiți și recrutați mulți tineri talentați în domeniul tehnologiei), senior consultant la EXTIND, unul dintre fondatorii PinMagazine
  • Cosette Chichirău – șefă a promoției 1996, a obținut un MBA și un doctorat în Finanțe la University of Massachusetts Amherst, are o experiență de 10 ani în industria financiară, lucrând la companii din Fortune 100 în calitate de analist cantitativ și de risc și ca lider de echipă pe analiza riscului portofoliilor mari și diversificate (MassMutual Financial Group, State Street Bank);
  • Denis Banu – absolvent LIIS, promoția 2018, participare la Olimpiadele Naționale de Informatică, medalie de argint Balcaniada de Seniori 2018 sub coordonarea doamnei profesor Mirela Țibu, participare la numeroase competiții informatice, membru al echipei de robotică CyLiis;
  • Daniel Rusu – absolvent LIIS, promoția 2018, participare la Olimpiadele Naționale de Informatică sub coordonarea profesorilor Mirela Țibu și Ionel Maftei, participare la numeroase competiții informatice, membru al echipei de robotică CyLiis;
  • Alexia Alexandrescu – șefă a promoției 2020, medaliată la concursul internațional Infomatrix, participare  la Olimpiada Națională de Psihologie sub coordonarea doamnei profesor psiholog școlar Claudia Cărăușu.

Echipa de organizare a activității 

Jocul interactiv de întrebări pentru absolvenți, în spatele cărora se aflau elevii au consolidat prin răspunsurile oferite locul central pe care îl are Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Mosil”, Iași în devenirea fiecărui absolvent. 

Echipa de organizare a activității a fost formată din profesorii: Mihaela Acălfoaie, Ana Maria Andrei, Adriana Cocea, Elena Chirilă, Costina Macovei, Floricica Morariu. 

Absolvenții noștri au vorbit cu multă dedicație și dragoste față de Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Mosil”, Iași despre amintirile acestora din liceu, pasiuni, cum să îți construiești succesul și au oferit sugestii elevilor. Au răspuns întrebărilor provocatoare adresate de aceștia și au subliniat importanța pe care LIIS a avut-o în alegerea carierei și au rememorat alături de profesori momente din viața de liceu. Elevii au fost invitați și încurajați să prețuiască șansa colosală de a fi urmași ai distinsului academician Grigore Constantin Moisil.

Dialogul dintre generațiile LIIS ne-a confirmat încă o dată faptul că la școala noastră dragă elevii au ocazia să se dezvolte la adevăratul lor potențial, clădindu-și apoi destinul strălucit pe care il merită. Discuțiile au fost inspiraționale și motivante pentru elevii care studiază la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Mosil”, Iași. Am simțit vibrația tuturor pentru LIIS, prin mesajele de recunoștință, dragoste și respect pentru cei care i-au clădit istoria și care îl reprezintă cu mândrie și onoare peste tot în lume.