Modificări fiscale majore, pentru anul 2025. Antreprenorii ieșeni se așteaptă la ce este mai rău. Tiberiu Stoian: „Decidenții politici ne testează reacția”
Anul 2025 se anunță tensionat, mai ales din pricina modificărilor fiscale majore care îi sperie pe antreprenorii ieșeni. Se vorbește, pe surse, că, de anul viitor, ar urma să crească taxele și impozitele, să fie eliminate facilitățile pentru domeniul IT, dar și bursele elevilor riscă să fie reduse.
Antreprenorii ieșeni se gândesc, cu groază, la modificările fiscale din 2025
Anul 2025 va fi unul decisiv pentru mediul de afaceri. Și asta pentru că Guvernul pregătește, după alegeri, o serie de schimbări fiscale. Și anume, de anul viitor, ar urma un val de noi taxe, precum impozitarea progresivă a salariilor, eliminarea facilităților fiscale pentru domeniul IT, dar și reducerea burselor pentru elevi. În dorința de a afla părerea mediului de afaceri ieșean, am luat legătura cu Tiberiu Stoian, fondator și CEO al fabricii de ambalaje Exonia Holding, care susține că decidenții politici testează reacția mediului de afaceri.
„Pentru anul 2025, ne așteptăm la impredictibilitate legislativă, din punct de vedere al fiscalității. Se așteaptă o serie de modificări semnificative, care sunt parte a angajamentelor Guvernului pentru reducerea deficitului bugetar și creșterea veniturilor fiscale. Deocamdată, decidenții politici testează reacția mediului de afaceri, prin știri, pe surse. De obicei, în funcție de reacție, măsurile se ajustează. Sau, dimpotrivă. La ce ne așteaptă? Cel puțin, la următoarele măsuri, dar se poate și mai mult”, a declarat Tiberiu Stoian, fondator și CEO al fabricii de ambalaje Exonia Holding.
Care sunt modificările fiscale care vor influența mediul de afaceri
În aceeași discuție, Tiberiu Stoian a subliniat, pentru fiecare modificare în parte, care sunt dezavantajele mediului de afaceri ieșean.
„Pentru impozitarea progresivă a veniturilor, se discută posibilitatea introducerii impozitării progresive pentru veniturile persoanelor fizice, o măsură propusă de Banca Mondială. Aceasta ar înlocui actualul sistem de impozitare, cu cotă unică, crescând contribuțiile pentru cei cu venituri mai mari și susținând astfel echitatea fiscală. La capitolul modificării impozitării microîntreprinderilor, Guvernul a început deja să reducă facilitățile pentru microîntreprinderi, iar aceste măsuri, vor continua. Se așteaptă restrângerea aplicabilității regimului special de impozitare și modificarea cotelor de impozitare pentru aceste firme, cu scopul de a crește contribuțiile la buget”, a declarat Tiberiu Stoian, fondator și CEO al fabricii de ambalaje Exonia Holding.
Omul de afaceri ieșean nu se oprește aici și subliniază și dezavantajele aduse antreprenorilor, fiscalizarea beneficiilor și schimbarea contribuțiilor sociale.
„Impozitarea proprietăților se va face la valoarea de piață, ceea ce va duce la o creștere a impozitelor, plătite pentru locuințe, terenuri și alte proprietăți imobiliare. În plus, scutirile fiscale, din acest domeniu, vor fi limitate sau chiar eliminate. România va implementa un impozit minim global de 15 la sută pentru grupurile cu venituri consolidate de peste 750.000.000 de euro, conform directivelor europene. În același timp, companiile mari vor fi nevoite să plătească impozit pe cifra de afaceri, de 1 la sută sau mai mult, în funcție de sector. Se va continua majorarea fiscalității, pe beneficiile angajaților, inclusiv tichetele de masă și voucherele de vacanță, care vor fi incluse în baza de calcul pentru contribuțiile sociale de sănătate. În plus, facilitățile acordate anumitor categorii de angajați, cum ar fi cei din IT sau construcții, vor fi restrânse”, a mai adăugat Tiberiu Stoian.
Aceste măsuri vor avea un impact semnificativ asupra mediului de afaceri, specialiștii spunând că acestea vor descuraja investitorii, crescând sarcina fiscală pentru majoritatea categoriilor economice, dar care ar putea duce la creșterea veniturilor bugetare, necesare pentru finanțarea deficitului.
Anul 2025 se anunță tensionat, mai ales din pricina modificărilor fiscale majore care îi sperie pe antreprenorii ieșeni. Se vorbește, pe surse, că, de anul viitor, ar urma să crească taxele și impozitele, să fie eliminate facilitățile pentru domeniul IT, dar și bursele elevilor riscă să fie reduse.