Moartea a pus gând rău motocicliștilor din Iași. Tragedie după tragedie din primăvară și până acum. Toate au ceva în comun: viteza – FOTO/VIDEO

de: Dragos Savin
02:00, 12 iun. 2024

Tragediile din trafic s-au ținut lanț la Iași. Din primăvară și până acum, mai mulți motocicliști au murit. Viteza excesivă a condus la tragedii greu de descris în cuvinte. Aproape în fiecare săptămână, în județul Iași, a fost câte un accident rutier în care au fost implicați motocicliști

Primăvara a debutat cu un accident de motocicletă de-a dreptul șocant. La sfârșitul lunii martie, Andrei Asandei, un tânăr motociclist din Iași, a murit la Tomești. Acesta a fost decapitat după ce s-a izbit de un cap de pod. Din cauza vitezei excesive avea să se petreacă tragedia. Polițiștii au deschis atunci un dosar penal și au făcut verificări.

„La data de 29 martie a.c., ora 12:10, pe raza localității Chicerea, județul Iași, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un motociclist. Din primele cercetări, a reieșit faptul că un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat decesul bărbatului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Moartea a pus gând rău motocicliștilor din Iași, cinci morți în câteva săptămâni

O altă tragedie s-a petrecut la marginea județului la mijlocului lunii trecute. Atunci, Ionela, George și Irinel, trei motocicliști care locuiau în Iași, au murit după un accident teribil.

„La data de 19 mai 2024, ora 16.12, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel SNUAU 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe drumul național DN 24, în comuna Codăești, județul Vaslui, soldat cu victime omenești. În evenimentul rutier au fost implicate trei vehicule, două motociclete înregistrate în județele Sibiu și Galați, precum și un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de o tânără de 19 ani, din comuna Codăești, județul Vaslui.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a trei persoane, respectiv a celor doi conducători de motocicletă, în vârstă de 27 și 35 de ani, din județele Galați și Iași, precum și a unei femei de 25 de ani, din Galați, pasager pe motocicletă. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Zilele trecute, o altă tragedie s-a petrecut în comuna ieșeană Popricani. Acolo, tot din cauza vitezei, Cătălin Dumitrache a murit după ce a încercat să meargă pe o roată.

„În seara zilei de 05 iunie a.c., în jurul orei 20:35, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DE 583, în afara localității Vulturi, spre Sculeni, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că un bărbat de 33 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu o bornă kilometrică, ulterior ricoșând într-un copac. Cadrele medicale sosite la fața locului au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, ulterior fiind constatat decesul bărbatului. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

„De fiecare dată când te urci pe motor, îți asumi un eventual accident”

Trebuie precizat că pe lângă aceste tragedii s-au mai petrecut aproximativ 10 accidente în care au fost implicați motocicliști. Din fericire, nimeni nu a mai decedat. Reporterii BZI au discutat cu un motociclist din Iași despre tragediile din ultima perioadă.

„De fiecare dată când te urci pe motor, îți asumi un eventual accident. Este nevoie de o banală greșeală pentru o catastrofă. Echipamentul este foarte important, dar sunt situații în care nu te poate salva. Motoarele sunt foarte puternice și ating viteze mari. Practic, o căzătură la peste 100 de kilometri pe oră aduce moartea motociclistului. Cei care scapă la viteze de astea sunt norocoși. Trebuie atenție maximă, asta este totul”, a spus un motociclist din Iași.

Pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați participanții la trafic ce se deplasează pe două roți, polițiștii ieșeni au transmis câteva recomandări.

„Deși prezența motocicliștilor pe drumurile publice este una cu specific sezonier, de cele mai multe ori, consecințele accidentelor în care aceștia sunt implicați sunt grave. Utilizați echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident. Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă folosiți echipament reflectorizant. Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți parteneri de trafic.

Nu creați surprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului «mă strecor pentru că am timp sau am loc» generează risc major de accident. Adaptați permanent viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic. Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere. Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Moartea a pus gând rău motocicliștilor din Iași, însă unele tragedii se pot evita cu puțină atenție și responsabilitate.