Mitul androginului. O poveste captivantă din „Banchetul” lui Platon

Mitul androginului este una dintre cele mai fascinante povești din mitologia și literatura mondială. Această poveste ancestrală a fost prezentă în diferite forme în numeroase culturi și perioade istorice, de la mitologia greacă și până la scrierile filozofice și religioase din Orientul Îndepărtat. Androginul reprezintă o figură mitică care combină elemente ale ambelor sexe într-o singură entitate, evidențiind astfel dualitatea umană.

Interpretări ale mitului androginului

Originea mitului androginului poate fi urmărită în mai multe culturi antice, dar poate cel mai cunoscut exemplu se găsește în dialogul lui Platon, „Banchetul” (sau „Symposium”). În această lucrare, Platon îl descrie pe Androgin ca fiind o ființă cu patru brațe, patru picioare și două fețe, care a fost ulterior despărțită în două jumătăți de către zeii olimpieni, ca pedeapsă pentru aroganța sa.

Potrivit mitului, aceste două jumătăți, care anterior fuseseră unite, au căutat întotdeauna să se regăsească reciproc, sugerând o nevoie fundamentală de unitate și completare în ființa umană. Această poveste a fost interpretată de-a lungul timpului în mai multe feluri, unele interpretări accentuând aspectele romantice ale întâlnirii sufletelor pereche, în timp ce altele subliniază natura duală și conflictuală a existenței umane.

Mitul androginului este bogat în simbolism și poate fi interpretat în mai multe feluri. Una dintre interpretările cele mai populare este cea care pune accentul pe ideea că fiecare individ caută completarea într-o altă persoană, căutându-și „jumătatea”. Acest aspect al mitului este deseori asociat cu conceptul de suflet pereche sau de partener ideal.

Pe de altă parte, mitul androginului poate fi și o metaforă pentru reconcilierea și integrarea aspectelor masculine și feminine ale psihicului uman. Într-o lume în care se acordă o importanță tot mai mare diferențelor dintre sexe, mitul androginului servește drept amintire că aceste diferențe nu sunt absolute și că fiecare individ poartă în el atât trăsături masculine, cât și feminine.

O altă interpretare importantă a mitului este cea care subliniază dualitatea și conflictul intern al individului. După despărțirea de Androgin, fiecare jumătate caută să se regăsească într-o altă persoană, dar această căutare este adesea plină de dificultăți și obstacole. În această interpretare, mitul androginului devine o metaforă pentru lupta umană pentru identitate și unitate într-o lume marcată de fragmentare și separare.

Cum a fost descris de Platon

Chiar și în cultura contemporană, mitul androginului continuă să fie o sursă importantă de inspirație pentru artiști, scriitori și filozofi. De exemplu, romanciera Virginia Woolf a explorat ideea androginului în romanul său „Orlando”, în care protagonistul trăiește de-a lungul a mai mult de patru secole și experimentează viața în trupul atât al unui bărbat, cât și al unei femei.

În domeniul psihologiei, conceptul de androginie a fost introdus de psihologul Sandra Bem în anii 1970 pentru a descrie indivizii care prezintă trăsături atât masculine, cât și feminine într-un grad egal. Această abordare subliniază ideea că trăsăturile de gen nu sunt exclusive și că fiecare individ poate manifesta o combinație unică de trăsături masculine și feminine.

În „Banchetul” lui Platon, personajul Aristocles îl roagă pe Aristofan să împărtășească mitul androginului. Cu toate acestea, atunci când a venit rândul său să vorbească despre Eros, Aristofan a fost întrerupt de un sughiț. După ce nodurile din gât s-au deznodat și sughițurile au dispărut, el a continuat povestind despre mitul androginului.

„Cîndva, demult, noi nu eram alcătuiți cum sîntem acum, eram cu totul altfel. În primul rînd, oamenii erau de trei feluri, nu de două ca acum, de fel bărbatesc și de fel femeiesc, ci și de un al treilea fel, care era părtaș la firea fiecăruia dintre cele două. Însă din acesta a rămas doar numele, ființa lui a pierit din lume. Făptura aceea omenească din vremurile acelea era un bărbat-femeie, un androgin, iar alcătuirea lui, că și numele, ținea și de bărbat și de femeie. În al doilea rînd, cele trei feluri de oameni de pe atunci se înfățișau, toate trei, ca un întreg deplin și rotund, cu spatele și laturile formînd un cerc; aveau patru mîini și tot atîtea picioare; singurul lor cap, așezat pe un gît rotund, avea două fețe întru totul la fel, care priveau fiecare înspre partea ei; patru urechi, două părți rușinoase și toate celelalte pe măsură.

Făpturile acestea mergeau, ținîndu-se drept și putînd să se miște înainte și înapoi, ca și noi cei de acum, iar cînd doreau să alerge se foloseau de toate cele opt mădulare ale lor și se învîrteau în cerc, dîndu-se de-a rostogolul, ca niște saltimbanci care fac roata aruncîndu-și picioarele în sus și apoi revenind cu ele pe pămînt. Iar felurile acestea de oameni erau în număr de trei și alcătuiți cum am spus pentru că cel bărbătesc avea obîrșia în soare, cel femeiesc în pămînt, cel bărbătesc-femeiesc în lună, luna ținînd și de soare și de pămînt. Și tocmai de aceea erau rotunde și rotitoare aceste făpturi, atît ele însele, cît și felul lor de a merge, pentru că semănau cu astrele care le zămisliseră. Și erau înzestrate cu o putere uriașă, iar mîndria lor era nemăsurată, astfel că s-au încumetat să-i înfrunte pînă și pe zei. (…) De aceea Zeus a hotărît să-i taie în două. (…) Așadar fiecare dintre noi este ca jumătatea unui semn de recunoaștere, fiecare ne căutăm mereu jumătatea, ca să ne întregim”, este povestea mitului androginului din dialogul socratic scris de Platon.