Mișu, premarul, oaie deghizată în lup
Încep babele rubrica de azi cu ceva povestioare de prin Târg. Cică Mișu, premarul, a susținut cu tot sufletul pedeseul la alegerile pulamentare și a făcut-o pe față, nu așa, doar pe furiș. În ultimele zile, înainte de alegeri, Mișu, cu cine se întâlnea, spunea că abia așteaptă să-i vadă fața Costelușului când va vedea pedeseul pe primul loc. Deh, știm cu toții că el este o oaie deghizată în lup sau invers, nu mai știu babele cum e zicala aia, dar cert este că în Mișu curge sânge de pedesist. Mai povestim și în alte edițiuni…