Misterul fluturelui cap-de-mort din “Tăcerea mieilor” a fost rezolvat. Ce au aflat cercetătorii

Un nou studiu a adus la lumină secretul care învăluia una dintre cele mai fascinante insecte din lume. Oamenii de știință știau de ceva timp că fluturele cap de mort (cunoscut îndeosebi pentru apariția sa în filmul horror „Tăcerea mieilor”), este capabil să mențină o traiectorie perfect dreaptă în timpul zborului, chiar și în condiții de vânturi puternice.

Fluturele cap-de-mort a fost urmărit pe o distanță de 90 de kilometri

Fluturii cap-de-mort fac uz de această abilitate în fiecare an pentru a migra pe distanțe de mii de kilometri între Europa și Africa, zburând pe timp de noapte. Dar oamenii de știință nu știau cu exactitate cum se întâmplă acest lucru, iar urmărirea insectelor este dificilă, în parte din cauza dimensiunilor lor mici. Tipurile de aparatura utilizată în urmărirea păsărilor erau prea grele pentru aceste zburătoare mici.

Cu toate acestea, cu timpul, a fost creată aparatură din ce în ce mai mică, iar faptul că aceasta este uriașă în comparație cu alte insecte, (având distanța dintre aripi de până la 127 de milimetri), a ajutat. Astfel, prin echiparea a 14 molii cu dispozitive de urmărire minuscule (având o greutate de doar 0,2 grame), oamenii de știință au putut efectua cea mai lungă urmărire continuă a unei insecte, pentru aproape 90 de kilometri.

Ceea ce au descoperit, este că aceste molii își modifică strategia de zbor în funcție de direcția vântului, conform autorului principal al studiului, Myles Menz de la Institutul Max Planck și Universitatea James Cook din Townsville. Traseele lor de zbor sugerează că aceste insect dețin anumite abilități complexe de navigație, contrazicând supozițiile anterioare conform cărora insectele sunt doar rătăcitoare. Strategiile de zbor ale acestor molii se încadrează în mod general în 3 categorii.

„Dacă erau vânturi favorabile în spatele lor, zburau un pic mai sus și profitau de aceste vânturi, care se îndreptau spre sud-vest. Cealaltă strategie era să zboare parțial în direcția vântului și să facă ajustări pe parcurs. Apoi, dacă vânturile erau nefavorabile – cum ar fi vânturile laterale sau din față – moliile zburau cu direcția în jos, și practic se opuneau forței vântului. Zborul la altitudini mai joase le oferea mai mult control și viteză, deoarece erau protejate de vânt”, a explicat Dr. Menz.

Această molie deține “o busolă internă sofisticată”

Combinarea acestor strategii cu ceea ce cercetătorii bănuiesc a fi “o busolă internă sofisticată”, le-a permis molilor să mențină o direcție constantă în timpul zborului, chiar și la viteze de până la 67,9 kilometri pe oră. Deși se știe că păsările folosesc o strategie similară de ajustare a altitudinii în timpul zborului, modul în care molia cap-de-mort s-a descurcat în condiții de vânt extrem era un mister. În a doua jumătate a secolului trecut, unii cercetători credeau că migrația acestor insecte se bază în mare parte pe faptul că sunt purtate de vânt. Dar sistemele de radiolocație au schimbat această perspectivă, aducând dovezi empirice ale zborului într-o direcție dată, indiferent de cum bate vântul.

Pentru acest studiu, cercetătorii au eliberat mai multe molii din Germania, sperând că aceștea își vor începe zborul pe traseul lor de migrație către Alpi. Această molie de culoare neagră cu aripi galbene și marcaje asemănătoare unui craniu, a fost capabilă să zboare fără probleme cu micul dispozitiv de urmărire lipit de spatele său, a spus Martin Wikelski, un co-autor al studiului și cercetător în domeniul migrației la Institutul Max Planck pentru Comportamentul Animal din Germania. Pilotul și profesorul Wikelski s-a urcat în avionul său, a survolat zona și a observat ore în șir toate mișcările fluturelui cap de mort, ghidat de semnalele radio.

Deși numărul insectelor urmărite a fost destul de mic, observarea de aproape a migrației este un pas mare, a spus Ryan Norris, cercetător în migrația insectelor și a păsărilor la Universitatea Guelph din Canada, care nu a fost implicat în studiu.