Misiunea care i-a scos până și pe șefii Poliției Iași pe teren! Un descreierat a vrut să-i taie gâtul unei femei în plină stradă, iar mai apoi s-a făcut nevăzut. A fost prins însă în timp record!

de: evelina.chitoroaga
02:00, 10 oct. 2020

Iașul a fiert după ce imaginile cu un individ care încerca să-i taie gâtul unei femei au fost făcute publice. Polițiștii din Iași au intervenit, iar într-un timp extrem de scurt au pus mâna pe agresor. Deși nu aveau prea multe indicii despre locul în care s-ar fi putut afla agresorul, polițiștii de la serviciul de Investigații Criminale, mascații de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS) și polițiștii Secțiilor 5 și 6 au ajuns la individ

Scene greu de privit în plină stradă la Iași. Un individ certat de multe ori cu legea a pus cuțitul la gâtul unei femei și a lovit-o pe altă femeie într-o posibilă criză de gelozie. Fred Valeriu Toader a pus în noaptea de joi spre vineri polițiștii din Iași pe jar. După ce imaginile în care a fost surprins incidentul au ajuns în spațiul public și martorii incidentului au sunat la 112, la Iași s-a declanșat ancheta.

Pe teren au ieșit inclusiv comisarul șef Mihai Svalja, adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași și comisarul șef Ștefan Săuleac, șeful Serviciului de Investigații Criminale. După ce s-a dat alarma, pentru polițiști a început o cursă contracronometru. Individul care a atacat în plină stradă trebuia prins. Oamenii legii au adunat cât de multe informații au putut despre Fred Valeriu Toader și au plecat în căutarea lui. În doar câteva ore, individul care a fugit imediat după atac era prins și dus la audieri.

A fost reținut, iar mai apoi arestat preventiv pentru 30 de zile

Fred Valeriu Toader a fost reținut joi seara pentru 24 de ore, iar vineri a fost prezentat în fața judecătorilor care au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile. Fred Valeriu Toader are un CV infracțional impresionant. Individul în vârstă de 52 de ani ar fi violat și sechestrat un băiat în urmă cu 21 de ani. În noaptea de 23 spre 24 iunie 1999, un băiețel a fost sechestrat de Toader în pădurea din vecinătatea triajului Socola.

Acesta l-a legat pe copil de mâini și de picioare cu șireturile de la adidași și i-a îndesat pământ în gură pentru ca urletele lui de durere să nu fie auzite. După aceea, timp de mai multe ore, l-a violat, după care bestia l-a supus la chinuri groaznice. Andrei, victima lui Valeriu, a fost internat la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului „Sf. Maria”. Din informațiile pe care le aveau polițiștii, Valeriu l-a momit pe copil până la bazar, apoi l-a sechestrat amenințându-l cu un cuțit.

A fost eliberat din Penitenciar pentru că s-a automutilat

Cunoscut și pentru alte tâlhării, a fost reținut în februarie 1999 și apoi arestat preventiv, dar a fost eliberat în urma unei automutilări. Toader și-a introdus colțul unei furculițe în coaste și pentru că Penitenciarul nu a avut bani pentru îngrijirea sub stare de arest, a fost eliberat.

„Este un mod aproape sigur prin care cei condamnați pot scăpa de pușcarie și, ajungând pe străzi, comit noi crime”, a remarcat la vremea respectivă, revoltat, căpitanul Ioan Josanu, cel care a anchetat cazul.

După doi ani de la producerea evenimentului, Toader nu a dat semne că s-a îndreptat câtuși de puțin. A fost arestat din nou pe 13 iulie 2002, pentru comiterea a două tâlhării. Pe 8 iunie 2002, ziua în amiaza mare, infractorul l-a lovit cu palmele și pumnii pe un bărbat, care se afla în zona Podul de Piatră, după care i-a sustras acestuia bicicleta Mountain Bike.

La incident a intervenit un martor, însă acesta din urmă a fost și el agresat. În fața anchetatorilor, Toader nu a recunoscut agresiunea, ci doar că a furat bicicleta. A doua tâlhărie a avut loc pe data de 27 iunie 2002. Tâlharul l-a acostat în dreptul Bisericii „Sfânta Vineri”, după care l-a lovit pe acesta cu piciorul în bărbie și i-a furat telefonul mobil, în valoare de 2 milioane lei vechi. În urma agresiunii, victima a avut nevoie de 28 – 30 de zile de îngrijiri medicale, prezentând o fractură de mandibulă. Pe perioada procesului, Paraschiv a solicitat despăgubiri în valoare de 5 milioane lei vechi, sumă ce reprezintă telefonul sustras și cheltuielile de spitalizare.